Textul original de Varg Vikernes
Una din multele aspecte confuze ale mitologiei scandinave este vorba de diferite neamuri («rase») de zeităţi: æsir şi vanir. Se spune că unele dintre zeităţi sunt chiar de provinienţă ettină. Clar că multi-culturaliştii anti-europeni folosesc asta pentru a argumenta că zeii au fost de „rasă amestecată” şi că religia noastră era un amestec de diferite religii.
Pentru a înţelege limba mitologiei, fireşte că trebuie să cunoşti limba, sau cel puţin să ai în posesia ta un dicţionar de limba Scandinavă şi de asemenea inteligenţa de a folosi acest dicţionar.
Termenul æsir este forma plurală a termenului âss. Acest cuvânt scandinav provine de la proto-nordicul târziu *ansuR, care la rândul său provine de la proto-nordicul mai vechi *ansuz, care la rândul său provine din rădăcina PIE * and-/ans-. Această rădăcină proto-indo-europeană se traduce pur şi simplu ca «spirit» (de asemenea văzut în Scandinavă în cuvântul önd [«spirit»]). Deci, æsir erau spirite, iar dacă mai precis spirite definite la o etapă mai târzie ca zeităţi.
Termenul vanir este forma plurală a termenului vanr. Acest cuvânt scandinav provine de la proto-nordicul târziu *wanaR, care la rândul său provine de la proto-nordicul mai vechi *wanaz, care la rândul său provine din rădăcina PIE *wan/wen. Această rădăcină PIE se traduce pur şi simplu ca „frumos”. Deci vanir erau spirite/zeităţi considerate ca fiind deosebit de frumoase. Ei au fost Freyr (*Fraujaz), Freyja (*Fraujon) şi mama lor Nerþuz (zeiţă care pe timpul Epocii Vikingilor s-a transformat în schimb într-un zeu, Njörðr).
Numele Roman pentru Freya era Venus („frumoasa”), şi bineînţeles că numele ei provine de la aceeaşi rădăcină proto-indo-europeană *wan/wen.
Ca să înţelegem ce înseamnă acest lucru trebuie mai întâi de toate să ne amintim de mitul grec despre Paris şi cum el era însărcinat cu acordarea unui măr la cea mai frumoasă dintre zeiţe. Clar că el a acordat mărul Afroditei (=greaca pentru Freyja/Venus).
Pentru explicaţia termenului de ettini vezi acest post.
Miturile (Völuspâ strofă 21-24) ne spun următoarele;
21. „Ea ţine minte pe cei sacri
cei mai buni dintre toţi,
ei calul de aur
străpuns-au cu o suliţa
în sala celui înalt (adică Óðinn)
ei i-au dat foc;
de trei ori au ars-o,
de trei ori ea s-a născut,
de multe ori, şi nu de puţine ori;
dar ea tot mai trăieşte. ”
Totuşi asta nu este un verset despre o „vrăjitoare” care este arsă în foc de trei ori, precum au susţinut oamenii de ştiinţă, ci o descriere a tehnicii de retezare şi ardere folosită în agricultură. Sacrii care sunt cei mai buni dintre toţi sunt câştigătorii întrecerilor anuale din mai, cel mai cunoscute din Grecia ca Jocurile Olimpice (una din cele patru de astfel de jocuri greceşti) şi în formele sale degenerate ca Turneele Cavalereşti din Evul Mediu. Apropo şi noi în Norvegia încă mai avem aceste jocuri ca jocuri pentru copii în sărbătorile din 17 mai. Femeia câştigătoare în aceste jocuri (aleasă pentru frumuseţea ei, prin intermediul unui măr, aşa cum este descris în mitul despre Paris şi Afrodita) străbătea câmpul cu o creangă sacră (o baghetă magică): ea semăna şi uda câmpurile, pentru a face culturile să crească. Seminţele erau puse într-un sol întunecat: în tărâmul morţii (= sala lui Ôðinn). Când ei ardeau «Calul de Aur» (culturile galbene) solul se fertiliza şi ei puteau în anul următor să crească culturi în acelaşi câmp. Asta se repeta, din nou şi din nou.
22. «Heiði (frumoasă/luminoasă) ea se chema
oriunde ea nu se ducea,
femeie aleasă ce bună-n preziceri era,
vrăjitorii ea săvârşea,
obiceiuri ştia
obiceiurile, ea le urma
şi era-ntotdeauna stimată
de femei ce bolnave erau. ”
Aici este descrisă frumoasa Regină a Primăverii care a primit mărul de la câştigătorul întrecerilor de barbaţi. Ea este iscusită în vrăjitorie (medicină) şi bineînţeles că populară printre persoanele bolnave pe care ea le vizita şi le vindeca. Ştia obiceiurile şi le stăpânea mai bine ca oricine altcineva.
23. „Atunci toţi cei puternici s-au dus
la locurile de sfârşit (adică de mormânt)
ca zeii sacri să hotărască;
de trebuie sacrificiile
spiritelor oferite
ori totul zeilor
să le revie.”
Oamenii (=zeii) au mers în cavou sperând că au ales regina dreapta şi de l-au găsit pe regele drept. Un an bun va fi dacă au ales corect, sau unul rău dacă nu.
24. „Suliţa Óðinn
în mulţime-a aruncat,
de cei sacri aglomerat
din cei mai buni printre toţi;
peretele din lemn era sfărmat,
în a spiritelor casă,
crăiasa a prezis al bătăliei rezultat,
şi ei pe câmpul de luptă stăteau gata. ”
În ajunul Anului Nou vrăjitorii au fost simbolic spânzuraţi în frasini şi răniţi de vârful lancei. Heimdallr suna din corn astfel încât cavoul se deschidea (adică se deschidea poarta gardului din jurul cavoului) şi era gata să accepte „zeii”. Crăiasele vrăjitoare ştiau ce urma să se întâmple şi se pregăteau pentru venirea inevitabilă a Ragnarokului. Pot să adaug că asta nu este o luptă între zei, ci o bătălie în care zeii luptă cu ettinii. Nu era nici un război între două diferite „neamuri” de zeităţi.
Apoi avem problema cu ostaticii care erau schimbaţi după „bătălie” (=întrecere). Njörðr este dat ca ostatic æsir-ilor, dar amintiţi-vă că Njörðr este în realitate o zeiţă, Nerþuz, iar ea este mama lui Freyja – câştigătoarea curentă al concursului de frumuseţe. În alte cuvinte Nerþuz este câstigătoarea de anul trecut, şi atunci când ea pierdea unei femei considerate mai frumoasă ca ea, atunci ea se întorcea la ceata de æsir, şi prin urmare era din nou admisă printre æsir. Da, din nou, pentru că ea a fost de asemenea una din ei înainte de a fi aleasă ca cea mai frumoasă.
Hønir („atracţie [cu cântâri]”) şi Mîmir („memorie”, „reminiscenţă”) se spune că au fost daţi ca ostatici vanir-ilor, dar Hønir este doar un alt nume pentru Freyr, aşa că el este pur şi simplu noul câştigător al întrecerilor de mai(înlocuirea câştigătorului de anul trecut). El devine Freyr, astfel încât el devine unul dintre cei mai „frumoşi”: vanir. Fără Mîmir (înţelepciunea trecutului) el totuşi este un lider lipsit de valoare, precum este arătat în mituri.
Totuşi bărbatul câştigător de anul trecut (spre deosebire de femeia câştigătoare de anul trecut) nu se mai întorcea la ceata de æsir, pentru că el era ucis de către noul câştigător. Pentru ca „forţa vrăjitorească” să treacă noului Freyr, el trebuia să fie executat de noul câştigător. Da; sacrificiu uman…
Regele şi Regina Primăverii, câştigători a întrecerilor din mai, Freyr şi Freyja.
Pe timpul Epocii Vikingilor, Regele Primăverii (=Freyr) nu mai era ucis atunci când era înlocuit, dar în schimb noul câştigător tăia cu sabia un idol – să-l omoare simbolic. Idolul a fost în formă de un pilon, aşa cum celebrul Irminsul al saxonilor. Când el făcea acest lucru, şi prelua rolul vechiului Rege al Primăverii (sau al tatălui casei), el trebuia să facă o promisiune (cunoscut în Norvegia ca „Brageløfte” [„promisiunea câştigătorului”]), de a se îmbarca într-o aventură eroică sau a efectua alte lucruri eroice; apoi el tăia idolul cum putea, şi cu cât mai mare era tăietura, cu atât mai bună era puterea lui ca rege.
Un idol păgân din zilele noastre.
Atunci când se taie cu sabia un idol de lemn de felul ăsta – deseori se întâmplă ca sabia să se înţepe în lemn, iar în cazul în care Regele Primăverii nu reuşea să scoată sabia din idol (folosind doar mânerul sabiei) el putea să-şi piardă titlul! Dacă asta se întâmpla, omului care era pe al doilea loc în întrecerea din mai i se permitea să încerce să tragă sabia, iar dacă reuşea apoi el trebuia să facă ceea ce câştigătorul a promis să facă atunci când a tăiat idolul – ca de exemplu să unească Anglia sub conducerea sa… Dacă şi el nu reuşea, următorul după rând putea să încerce, şi aşa mai departe. Cel care a scos cu succes sabia din idol era, cum spuneau ei, ales de spirite ca să fie Regele Primăverii.
De n-ai înţeles încă la ce doresc eu să te aduc, atunci cu adevărat ai nevoie de a citi mai mult despre propria noastră cultură. Da, asta este adevărata origine a mitului despre Arthur Pendragon şi sabia care s-a blocat în „piatră” …
Nu era nici un război între diferite neamuri sau rase de zei, nu era nici un „amestec de rase” divine, sau ceva de genul asta. Totul în mitologia noastră provine de la oamenii noştri. Totul este în concordanţă cu religia noastră păgână. Totul este european! Forţele bune sunt numite æsir, iar atunci când câştigă în întreceri de mai se numesc vanir, iar puterile pe care ei încearcă să oprească, uneori să distrugă şi de cele mai multe ori cel puţin să le controleze, se numesc ettini. Toate aceste puteri sunt în noi, fiinţe omeneşti, în bărbaţi şi femei, băieţi şi fete, tineri şi bătrâni. Noi suntem ele, iar ele sunt noi. Doar asiguraţi-vă că voi cultivaţi în sine binele şi suprimaţi răul, că deschideţi inima şi ochii luminei şi închideţi totul întunericului – ţine-l pentru timpuri când îţi va trebui. Vai! Da, avem nevoie şi de puterile ettine, atunci când avem nevoie de furia noastră, forţa noastră brutală, ura, furia, încăpăţânarea, brutalitatea, cruzimea şi asprimea noastră.
În cele din urmă, ţineţi minte, şi ţineţi minte bine, că nu există nici o „mântuire”, ci Glorie şi Dreptate pe care poţi să ţi le asiguri doar tu însuţi. Nu există „păcate” sau „ruşine”, doar Onoare! Nu există nici un „iad” sau suferinţă de moarte, doar renaşterea eternă pentru cei Onorabili, în neam, trib, popor, rasă şi specie. Hailar WôðanaR!
Tradus de Lazarenco Tudor.
Fierăria Odalistă 