Căsătoria Sacră

Textul original de Varg Vikernes

 

Muzica pe care ar trebui să asculţi în timp ce citeşti asta este din nou de divina Daemonia Nymphe: Divinizat de Trophonius. Ia seama de stupul de albine în ilustraţia din video şi ţine minte când vei citi textul.

 

Lucrul care este total absent aproape în toate cărţile despre păgânism, este o descriere şi înţelegere decentă a ceva atît de esenţial şi larg practicat ca căsătoria sacră: căsătoria dintre bărbat şi zeitatea lui, între femei şi zei, între bărbaţi şi zeiţe. Evreii nu a reuşit să distrugă această practică în Europa, dar ei – aşa cum ei întotdeauna fac cu toate lucrurile cu care intră în contact – au pervertit-o de-a binelea şi au făcut-o parte din iudeo-creştinism, au făcut ca bărbaţii şi femeile să devină călugări, preoţi şi călugăriţe, şi i-au făcut ca acestea din urmă „să se căsătorescă” cu „zeul” ebraic. Ceea ce a fost o sănătoasă practică păgână a fost transformată într-un instrument de genocid în posesia evreilor, care le permitea să se asigure că cei mai buni, paşnici, prietenoşi şi iubitori din europeni nu procreau.

Frumoase femei europene care din cauza evreilor nu vor naşte. Nici nu este nevoie de avort sau sterilizare:

 

Căsătoria sacră, în greacă numită hieros gamos (ἱερὸς γάμος), provine din epoca de piatră, când societatea a fost condusă de un rege găsit printr-o selecţie atentă, căsătorit cu o regină găsită printr-o selecţie nu mai puţin atentă. Cele mai frumoase fete se reuneau şi se întreceau într-o serie de concursuri, cunoscute în Scandinavia ca bruðhlaup („nunţi”, iniţial „întreceri ale mireselor”), concursurile erau teste de aptitudini (de exemplu, cine putea să facă cel mai bun fir din bumbac de mlaştină? ), răbdare (de exemplu, cine putea să coase o cămaşă înainte de apus?), stăruinţă (de exemplu, cine putea să coase ore la rând fără odihnă şi să termine fără să se plângă?) şi bunătate (de exemplu, cine va ajuta adversarele sale?). Ele trebuiau să facă acest lucru fără să sângeraze (de exemplu, de a nu se răni cu acul, făcând ca degetul să sângereze), şi toate cele care reuşeau puteau fi alese ca Regine a Primăverii. Pe urmă Regina Primăverii era aleasă sau prin tragere la sorţi (de exemplu, spiritele alegeau pe cea pe care o găseau cea mai potrivită pentru acestă sarcină) sau de către câştigătorul întrecerilor de mai a bărbaţilor, care apoi ar fi înmânat un măr celei pe care o credea a fi cea mai frumoasă dintre toate.

Bărbaţii care năzuiau la locul Regelui Primăverii trebuiau întîi de toate să se urce pe un copac sacru (de exemplu, un stejar) şi să găsească o ramură sacră (de exemplu, vâsc) şi apoi s-o aducă la arenă unde urmau să participe la întreceri pentru bărbaţi. Acest lucru era făcut pentru a-l face pe Regele Primăverii(de anul trecut) vulnerabil către aceştea, el era un zeu în sine aşa că era invulnerabil la toţi care nu au adus un vâsc, forţa vitală a Regelui Primăverii era depozitată în crenguţa sacră. Bărbaţii participau în tot soilul de concursuri: tragerea cu arcul, alergare, sărituri, înot, alpinism, aruncarea suliţei, aruncarea toporului, călăritul, jocuri cu inelul (adică a nimeri în inelul agăţat de un copac cu o suliţă, piatră sau un bolovan, de multe ori [mai târziu] cu lancea de pe cal), luptă şi box. Dar de asemenea aveau şi jocuri de cuvinte, atunci când bărbatul trebuia spre exemplu să facă cea mai amuzantă poezie (şi să facă aşa ca Regina Primăverii să râdă), mai aveau să adune miere, să găsescă apă proaspătă, să găsescă într-o scoică de pe fundul mării cea mai mare perlă, să rezolve ghicitori, să facă focul, să prindă peşte, să vâneze şi aşa mai departe.

Noi ştim despre toate aceste întreceri din poveştile scandinave, dar şi din basme franceze şi germane culese de fraţii Grimm, dar clar că adevărata lor semnificaţie a fost ascunsă, nu de evrei, dar de păgâni care au făcut asta pentru a asigura supravieţuirea într-o lume în care evreii şi lacheii lor creştini au distrus totul european. Acum că aveţi cheia pentru a înţelege aceste minunate poveşti, vă propun să vizitaţi din nou acea lume. Veţi fi uimiţi cât de mult înţelegeţi acum, doar citind până aici, într-un singur post de un păgân. Cum am mai spus mai înainte, ai nevoie doar de o singură lumină pentru a alunga întunericul iudeo-creştină şi să fii capabil de a vedea.

Bărbatul devenit Regele Primăverii era cel mai puternic şi cel mai inteligent dintre toţi! El era un adevărat bărbat, un Hercule („onoarea celui ales”), dar Regina Primăverii era doar o fetiţă, nici măcar în vârstă; ei nu i se permitea să sângereze, din degetul ei, atunci când participa la întrecerile mireselor, dar ei i se permitea să participe la toate întrecerile mireselor doar dacă ea deloc nu a sângerat mai înainte, vre-o dată – şi inclusiv să nu aibă prima ei menstruaţie. Ea de asemenea şi-ar fi pierdut rolul ca Regină a Primăverii dacă ea a sângerat din orice motiv, inclusiv şi prima ei menstruaţie.

Frumoasa Adormită, pe cale să se căsătorească după ce şi-a pierdut rolul Reginei Primăverii pentru că degetul i-a sângerat;

 

Regina Primăverii era însăşi o zeiţă: întruparea sănătăţii tinereşti şi frumuseţei naturii, ea era vanir („frumoasă”): Venus, Afrodita, Freyja, Aine, Shieba, et cetera. Ea trebuia să fie protejată cu orice preţ, şi cine ar face mai bine acest lucru dacă nu cel mai bun bărbat dintre toţi? El se căsătorea cu ea, într-o căsătorie sacră, iar unica lui sarcină era s-o protejeze de tot răul din lume. Era o căsătorie pur simbolică, fără nici un drept marital, fără nici o intimitate fizică între Regele şi Regina Primăverii. Aceste două dintre cele mai frumoase zeităţi, aceşti vanir, conduceau societatea până la următoarea întrecere de mirese, atunci când ei puteau fie să-şi păstreze titlurile sale sau să le predea cuiva mai buni ca ei.

Regele Primăverii – se pare că – era executat la sfârşitul mandatului său, ca să transmită puterea noului Rege al Primăverii, aşa cum este descris aici, iar Regina Primăverii – atunci când sângera pentru prima dată – devenea din nou o simplă ( deşi foarte frumosă) femeie tânără, care în cele din urmă se căsătorea cu un bărbat norocos şi probabil că avea copii frumoşi cu el. Ea devenea din nou un simplu âss („spirit”, pl. æsir).

Totuşi asta nu era singura căsătorie sacră în societatea păgână. Bardul (skâld/skâldmær), vateis (gôði/gyðja) şi druidul (drôttinn/drôttning), sau dacă doriţi preotul/preoteasa călătoare, preotul/preoteasa şi regele-preot/regina-preoteasă respectiv se căsătoreau cu zeităţile lor. Cele mai vestite din ei sunt desigur Bacantele şi Menadele, dar de fapt toţi preoţii şi preotesele făceau asta. Ei deveneau una cu zeitaţile lor, după o căsătorie sacră (simbolică). Ei treceau sub protecţia unui zeu sau zeiţe la fel cum Regina Primăverii trecea sub protecţia Regelui Primăverii. Ei erau păziţi de orice rău…

Când ei deveneau în vârstă, de obicei după 10 ani în serviciul divinităţii sale, în jur a 20 de anii(pentru ambii, baieţi şi fete) ei părăseau protecţia divinităţii sale şi în loc de asta se căsătoreau, şi – spre deosebire de călugăriţele, călugării şi preoţii catolici ce se închină morţii – ei deveneau cetăţeni utili şi aveau copii, ca toţi ceilalţi.

Tradiţia de a lăsa tinerii să intre în serviciul unei zeităţi nu era doar o simplă educaţie religioasă pentru acel individ, era şi o modalitate pentru societatea păgână de a produce adevăraţi zei şi zeiţe, idoli pentru alţii, idealuri, eroi şi eroine, modele de urmat. Ei erau aleşi din mase: doar celor mai frumoase (=sănătoase) fete şi celor mai puternici şi înţelepţi băieţi li se dădea această onoare, şi într-adevăr era o mare onoare de a servi o zeitate! De a te căsători cu o zeitate!

Cuplu sacru de căsătoriţi: Bacchus şi Ariadna:

 

Apoi a venit iudeo-creştinismul, dar această frumoasă şi romantică tradiţie n-a dispărut, dar ea nu doar a luat forma unui plan genocidic de a nu permite preoţilor, călugărilor şi călugăriţelor de a procrea. Noi de asemenea ştim această tradiţie păgână aşa cum s-a dezvoltat în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de cavalerism. Da, obiceiurile şi comportamentul războinicilor europeni a devenit cunoscut ca cavalerism, iar întrecerile lor s-au transformat în Turnee Cavalereşti. Toate aceste lucruri erau o continuare a păgânismului. În loc să deie un măr fetei, ei au socotit mai frumos să călărească elegant către tribună şi să deie în jos lancea lor pentru a alege o fată nobilă cărei îi dedicau victoria sa (potenţială) şi ea ar fi – dacă accepta propunerea lui – legat batista sa de lance. Apoi el, înainte de turnir, dezleaga batista şi o lega de mâneca lui în schimb. Şi de aici vine vorba englezească: „a-ţi duce inima pe mânecă”, pentru a-ţi arăta deschis sentimentele tale. Pentru a arăta deschis ce fată o crezi cea mai frumoasă. Nu mai era nici o căsătorie sacral-religioasă între cavalerul norocos şi preferata lui. Evreii şi lacheii lor creştini cu succes le-au luat asta.

Fecioară sârbă cu un cavaler rănit după lupta cu duşmanii Europei (turci):

 

Galanteria păgână a supravieţuit de aproape 2000 de ani. Ea a început să se stingă şi s-a stins rapid în secolul al 19-lea, dar cele două mari războaie provocate de evrei în secolul al 20-lea i-au pus cu totul capăt, iar spiritul european a fost, cu unele excepţii, ‘ici şi ‘colo înlocuit de perversa şi hiper-sexuala mentalitate evreiască, puternic propagată de industria de divertisment şi mass-media. Probabil că singurul lucru care le-a rămas soldaţilor moderni de la galanteria păgână este modul în care ei se salută unul pe altul, ţinând mâna dreaptă la bonetele sale. Iniţial asta se făcea de cavaleri pentru a ridica cozorocurile sale atunci când se întâlneau cu alţi cavaleri, ca să le arăte feţele sale, să le arăte cine erau (după toată armura). Orice bărbat avea dreptul să ştie împotriva cui luptă: pe cine îl ucid? Cine mă omoară?

Un soldat american dând un salut, probabil că ne ştiind ce face pe pământ sau de ce o face asta. El nu are nici măcar o bonetă pe cap:

 

Evreul cu siguranţă că nu-şi arată faţa. El este ceea ce a fost întotdeauna, un laş ascuns după echipament, trăgând sforile, şi făcând tot posibilul pentru a arunca întreaga societate, cultură, religie şi rasă europeană în abis.

Eu, Varg Vikernes, am spus asta. Iar asta-i faţa mea (şi nu vă faceţi griji, e doar o carabină de tip airsoft):

Eu lupt pentru Europa! Hailar WôðanaR!

 

Tradus de Lazarenco Tudor.

Anunțuri

9 gânduri despre „Căsătoria Sacră

  1. Pingback: Despre Creştinism | Lupul Dacic

  2. Pingback: El Matrimonio Sagrado | Hermandad Pagana

  3. Pingback: Per aspera ad astra | Fierăria Odalistă

  4. Pingback: Zeiţa Freya - Nationalisti.ro

  5. Pingback: Zeiţa Freya | Fierăria Odalistă

  6. Pingback: The Sacred Marriage - Stormfront

  7. Pingback: Le mariage sacré | Thulean Perspective Français

  8. Pingback: Despre Creştinism | Fierăria Odalistă

  9. Pingback: The Sacred Marriage | Thulean Perspective

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s