Vanir şi Æsir

Textul original de Varg Vikernes

 
Una din multele aspecte confuze ale mitologiei scandinave este vorba de diferite neamuri («rase») de zeităţi: æsir şi vanir. Se spune că unele dintre zeităţi sunt chiar de provinienţă ettină. Clar că multi-culturaliştii anti-europeni folosesc asta pentru a argumenta că zeii au fost de „rasă amestecată” şi că religia noastră era un amestec de diferite religii.

Pentru a înţelege limba mitologiei, fireşte că trebuie să cunoşti limba, sau cel puţin să ai în posesia ta un dicţionar de limba Scandinavă şi de asemenea inteligenţa de a folosi acest dicţionar.

Termenul æsir este forma plurală a termenului âss. Acest cuvânt scandinav provine de la proto-nordicul târziu *ansuR, care la rândul său provine de la proto-nordicul mai vechi *ansuz, care la rândul său provine din rădăcina PIE * and-/ans-. Această rădăcină proto-indo-europeană se traduce pur şi simplu ca «spirit» (de asemenea văzut în Scandinavă în cuvântul önd [«spirit»]). Deci, æsir erau spirite, iar dacă mai precis spirite definite la o etapă mai târzie ca zeităţi.

Termenul vanir este forma plurală a termenului vanr. Acest cuvânt scandinav provine de la proto-nordicul târziu *wanaR, care la rândul său provine de la proto-nordicul mai vechi *wanaz, care la rândul său provine din rădăcina PIE *wan/wen. Această rădăcină PIE se traduce pur şi simplu ca „frumos”. Deci vanir erau spirite/zeităţi considerate ca fiind deosebit de frumoase. Ei au fost Freyr (*Fraujaz), Freyja (*Fraujon) şi mama lor Nerþuz (zeiţă care pe timpul Epocii Vikingilor s-a transformat în schimb într-un zeu, Njörðr).

Numele Roman pentru Freya era Venus („frumoasa”), şi bineînţeles că numele ei provine de la aceeaşi rădăcină proto-indo-europeană *wan/wen.

Ca să înţelegem ce înseamnă acest lucru trebuie mai întâi de toate să ne amintim de mitul grec despre Paris şi cum el era însărcinat cu acordarea unui măr la cea mai frumoasă dintre zeiţe. Clar că el a acordat mărul Afroditei (=greaca pentru Freyja/Venus).

Pentru explicaţia termenului de ettini vezi acest post.

Miturile (Völuspâ strofă 21-24) ne spun următoarele;

21. „Ea ţine minte pe cei sacri
cei mai buni dintre toţi,
ei calul de aur
străpuns-au cu o suliţa
în sala celui înalt (adică Óðinn)
ei i-au dat foc;

de trei ori au ars-o,
de trei ori ea s-a născut,
de multe ori, şi nu de puţine ori;
dar ea tot mai trăieşte. ”

Totuşi asta nu este un verset despre o „vrăjitoare” care este arsă în foc de trei ori, precum au susţinut oamenii de ştiinţă, ci o descriere a tehnicii de retezare şi ardere folosită în agricultură. Sacrii care sunt cei mai buni dintre toţi sunt câştigătorii întrecerilor anuale din mai, cel mai cunoscute din Grecia ca Jocurile Olimpice (una din cele patru de astfel de jocuri greceşti) şi în formele sale degenerate ca Turneele Cavalereşti din Evul Mediu. Apropo şi noi în Norvegia încă mai avem aceste jocuri ca jocuri pentru copii în sărbătorile din 17 mai. Femeia câştigătoare în aceste jocuri (aleasă pentru frumuseţea ei, prin intermediul unui măr, aşa cum este descris în mitul despre Paris şi Afrodita) străbătea câmpul cu o creangă sacră (o baghetă magică): ea semăna şi uda câmpurile, pentru a face culturile să crească. Seminţele erau puse într-un sol întunecat: în tărâmul morţii (= sala lui Ôðinn). Când ei ardeau «Calul de Aur» (culturile galbene) solul se fertiliza şi ei puteau în anul următor să crească culturi în acelaşi câmp. Asta se repeta, din nou şi din nou.

22. «Heiði (frumoasă/luminoasă) ea se chema
oriunde ea nu se ducea,
femeie aleasă ce bună-n preziceri era,
vrăjitorii ea săvârşea,
obiceiuri ştia
obiceiurile, ea le urma
şi era-ntotdeauna stimată
de femei ce bolnave erau. ”

Aici este descrisă frumoasa Regină a Primăverii care a primit mărul de la câştigătorul întrecerilor de barbaţi. Ea este iscusită în vrăjitorie (medicină) şi bineînţeles că populară printre persoanele bolnave pe care ea le vizita şi le vindeca. Ştia obiceiurile şi le stăpânea mai bine ca oricine altcineva.

23. „Atunci toţi cei puternici s-au dus
la locurile de sfârşit (adică de mormânt)
ca zeii sacri să hotărască;
de trebuie sacrificiile
spiritelor oferite
ori totul zeilor
să le revie.”

Oamenii (=zeii) au mers în cavou sperând că au ales regina dreapta şi de l-au găsit pe regele drept. Un an bun va fi dacă au ales corect, sau unul rău dacă nu.

24. „Suliţa Óðinn
în mulţime-a aruncat,
de cei sacri aglomerat
din cei mai buni printre toţi;
peretele din lemn era sfărmat,
în a spiritelor casă,
crăiasa a prezis al bătăliei rezultat,
şi ei pe câmpul de luptă stăteau gata. ”

În ajunul Anului Nou vrăjitorii au fost simbolic spânzuraţi în frasini şi răniţi de vârful lancei. Heimdallr suna din corn astfel încât cavoul se deschidea (adică se deschidea poarta gardului din jurul cavoului) şi era gata să accepte „zeii”. Crăiasele vrăjitoare ştiau ce urma să se întâmple şi se pregăteau pentru venirea inevitabilă a Ragnarokului. Pot să adaug că asta nu este o luptă între zei, ci o bătălie în care zeii luptă cu ettinii. Nu era nici un război între două diferite „neamuri” de zeităţi.

Apoi avem problema cu ostaticii care erau schimbaţi după „bătălie” (=întrecere). Njörðr este dat ca ostatic æsir-ilor, dar amintiţi-vă că Njörðr este în realitate o zeiţă, Nerþuz, iar ea este mama lui Freyja – câştigătoarea curentă al concursului de frumuseţe. În alte cuvinte Nerþuz este câstigătoarea de anul trecut, şi atunci când ea pierdea unei femei considerate mai frumoasă ca ea, atunci ea se întorcea la ceata de æsir, şi prin urmare era din nou admisă printre æsir. Da, din nou, pentru că ea a fost de asemenea una din ei înainte de a fi aleasă ca cea mai frumoasă.

Hønir („atracţie [cu cântâri]”) şi Mîmir („memorie”, „reminiscenţă”) se spune că au fost daţi ca ostatici vanir-ilor, dar Hønir este doar un alt nume pentru Freyr, aşa că el este pur şi simplu noul câştigător al întrecerilor de mai(înlocuirea câştigătorului de anul trecut). El devine Freyr, astfel încât el devine unul dintre cei mai „frumoşi”: vanir. Fără Mîmir (înţelepciunea trecutului) el totuşi este un lider lipsit de valoare, precum este arătat în mituri.

Totuşi bărbatul câştigător de anul trecut (spre deosebire de femeia câştigătoare de anul trecut) nu se mai întorcea la ceata de æsir, pentru că el era ucis de către noul câştigător. Pentru ca „forţa vrăjitorească” să treacă noului Freyr, el trebuia să fie executat de noul câştigător. Da; sacrificiu uman…

Regele şi Regina Primăverii, câştigători a întrecerilor din mai, Freyr şi Freyja.

 

Pe timpul Epocii Vikingilor, Regele Primăverii (=Freyr) nu mai era ucis atunci când era înlocuit, dar în schimb noul câştigător tăia cu sabia un idol – să-l omoare simbolic. Idolul a fost în formă de un pilon, aşa cum celebrul Irminsul al saxonilor. Când el făcea acest lucru, şi prelua rolul vechiului Rege al Primăverii (sau al tatălui casei), el trebuia să facă o promisiune (cunoscut în Norvegia ca „Brageløfte” [„promisiunea câştigătorului”]), de a se îmbarca într-o aventură eroică sau a efectua alte lucruri eroice; apoi el tăia idolul cum putea, şi cu cât mai mare era tăietura, cu atât mai bună era puterea lui ca rege.

Un idol păgân din zilele noastre.

 

Atunci când se taie cu sabia un idol de lemn de felul ăsta – deseori se întâmplă ca sabia să se înţepe în lemn, iar în cazul în care Regele Primăverii nu reuşea să scoată sabia din idol (folosind doar mânerul sabiei) el putea să-şi piardă titlul! Dacă asta se întâmpla, omului care era pe al doilea loc în întrecerea din mai i se permitea să încerce să tragă sabia, iar dacă reuşea apoi el trebuia să facă ceea ce câştigătorul a promis să facă atunci când a tăiat idolul – ca de exemplu să unească Anglia sub conducerea sa… Dacă şi el nu reuşea, următorul după rând putea să încerce, şi aşa mai departe. Cel care a scos cu succes sabia din idol era, cum spuneau ei, ales de spirite ca să fie Regele Primăverii.

De n-ai înţeles încă la ce doresc eu să te aduc, atunci cu adevărat ai nevoie de a citi mai mult despre propria noastră cultură. Da, asta este adevărata origine a mitului despre Arthur Pendragon şi sabia care s-a blocat în „piatră” …

Nu era nici un război între diferite neamuri sau rase de zei, nu era nici un „amestec de rase” divine, sau ceva de genul asta. Totul în mitologia noastră provine de la oamenii noştri. Totul este în concordanţă cu religia noastră păgână. Totul este european! Forţele bune sunt numite æsir, iar atunci când câştigă în întreceri de mai se numesc vanir, iar puterile pe care ei încearcă să oprească, uneori să distrugă şi de cele mai multe ori cel puţin să le controleze, se numesc ettini. Toate aceste puteri sunt în noi, fiinţe omeneşti, în bărbaţi şi femei, băieţi şi fete, tineri şi bătrâni. Noi suntem ele, iar ele sunt noi. Doar asiguraţi-vă că voi cultivaţi în sine binele şi suprimaţi răul, că deschideţi inima şi ochii luminei şi închideţi totul întunericului – ţine-l pentru timpuri când îţi va trebui. Vai! Da, avem nevoie şi de puterile ettine, atunci când avem nevoie de furia noastră, forţa noastră brutală, ura, furia, încăpăţânarea, brutalitatea, cruzimea şi asprimea noastră.

În cele din urmă, ţineţi minte, şi ţineţi minte bine, că nu există nici o „mântuire”, ci Glorie şi Dreptate pe care poţi să ţi le asiguri doar tu însuţi. Nu există „păcate” sau „ruşine”, doar Onoare! Nu există nici un „iad” sau suferinţă de moarte, doar renaşterea eternă pentru cei Onorabili, în neam, trib, popor, rasă şi specie. Hailar WôðanaR!

 

 

Tradus de Lazarenco Tudor.

Anunțuri

12 gânduri despre „Vanir şi Æsir

  1. Pingback: Pagani- Căsătoria Sacră | Lupul Dacic

  2. Pingback: Per aspera ad astra | Fierăria Odalistă

  3. Pingback: Les Vanes (Vanir) et les Ases (Æsir) | Thulean Perspective Français

  4. Pingback: Los Vanir y los Æsir | Hermandad Pagana

  5. Pingback: Căsătoria Sacră | Fierăria Odalistă

  6. A fost o încântare să citesc traducerea asta. Se vede că ai lucrat mult și calitatea e pe măsură. Dar cum nu pot să fiu fără „cum grano salis”, am observat unele nereguli
    „Vrăjitoarele crăiase ştiau ce urma să se” – schimbă pluralul.
    „Dacă încă nu ţi-ai dat seama spre ce eu duc, atunci cu adevărat ai nevoie de a citi mai mult despre propria noastră cultură”- aici trebuie să schimbi un pic, pentru că nu prea sună în română.
    „Totul este european! Forţele bune sunt numite æsir, iar atunci când câştigă în întrecirile”- trebuie să schimbi pluralul la „întreceri”.
    Sper că nu te superi pentru observațiile mele.
    Textul mi-a adus aminte de o secvență din „Scrisoarea 5” care e una dintre preferatele mele( faza cu sculptorul):

    „În zadar boltita liră, ce din şapte coarde sună,
    Tânguirea ta de moarte în cadenţele-i adună;
    În zadar în ochi avea-vei umbre mândre din poveşti,
    Precum iarna se aşează flori de gheaţă pe fereşti,
    Când în inimă e vară…; în zadar o rogi: „Consacră-mi
    Creştetul cu-ale lui gânduri, să-l sfinţesc cu-a mele lacrămi!”
    Ea nici poate să-nţeleagă că nu tu o vrei… că-n tine
    E un demon ce-nsetează după dulcile-i lumine,
    C-acel demon plânge, râde, neputând s-auză plânsu-şi,
    Că o vrea… spre-a se-nţelege în sfârşit pe sine însuşi,
    Că se zbate ca un sculptor fără braţe şi că geme
    Ca un maistru ce-asurzeşte în momentele supreme,
    Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere,
    Ce-o aude cum se naşte din rotire şi cădere.
    Ea nu ştie c-acel demon vrea să aibă de model
    Marmura-i cu ochii negri şi cu glas de porumbel
    Şi că nu-i cere drept jertfă pe-un altar înalt să moară
    Precum în vechimea sfântă se junghiau odinioară
    Virginile ce stătură sculptorilor de modele,
    Când tăiau în marmor chipul unei zâne după ele.”

    • Deloc nu mă supăr! Chiar apeciez mult acest lucru! căci se întîmplă de multe ori multe să nu-mi observ propriele-mi greşeli, considerând faptul că stau mult timp la computer făcând aceste traduceri şi creieru-mi începe într-adevăr să se topească, iar atenţia să-mi scadă. Scopul meu este de a face o traducere calitativă şi de aceea primesc cu bucurie orice critică adecvată.

      Iar corectările numai decât am să le fac.

      În realitate strofele astea din Edda sunt cu mult mai greu de tradus decât se pare: nu totul deodată este înţeles, chiar sunt fragmente când se pare că un rând n-are nici o legătură cu alta, am fost nevoit să consult mai multe traduceri, chiar şi originalul consultam, trebuia să citesc mai toată Edda(cu toate că de mult doream să mă apuc de acest lucru, dar doar numai după ce aş fi învăţat Scandinava) ca să înţeleg legătura unor cuvinteîţ/idei cu altele, s-au dacă era vorba doar de nişte formule stilistice. Clar că cunoaşterea mitologiei/simbolisticii Scandinave şi ai limbei Scandinave joacă nu ultimul rol în interpretatrea/traducerea adecvată în limba română. De fapt sarcina mea era să rugum totul şi să pun într-o formă înţeleasă, şi aici încă şi dorinţa de a mai pune nişte ritm, melodicitate, accente, şi nu de a face pur şi simplu o stupidă traducere care să-ţi strice pofta de a te cunoaşte cu vechile texte Scandinave, ci mai degrabă un fel de introducere Română care să trezească acest interes. Nu ştiu dacă am reuşit să fac asta, dar în orice caz mă strădui pe cât e posibil să fac asta.

      Dar cea mai mare problemă (şi cel mai hazliu lucru) este că, n-am găsit( cel puţin în internet) măcar o traducere în Română a Eddei poetice şi s-ar putea ca trăducerile mele de pe acest blog să fie primele încercări de traducere în Română a Eddei, cu toate că nu sunt sigur de asta, şi în orice caz asta-i impresia mea. Aş fi fost foarte bucuros de a o descoperi…

      Şi mulţumesc că mi-ai mai amintit de Eminescu 😉

      • Ai EDDA în original? Foarte frumos!
        Nu văd nicio problemă dacă ai fi tu primul ca să faci acest lucru. Dar iarăși, mă întristează faptul că nu prea vei găsi cititori. Deseori se întâmplă să sacrificăm timpul și creierul nostru pentru un rezultat care în realitate contează doar pentru noi.
        Mă mir cum de găsești așa surse valoroase într-o groapă cum este R. Moldova. Eu nici aici nu găsesc deseori ce-mi trebuie. Dar aici pot comanda de pe internet măcar…
        (Sau poate nu știu unde să caut) 😉

        • Cu părere de rău n-am EDDA în original şi nici n-am spus aşa ceva, cu toate că visez s-o am „în carne şi oase”, cum se spune.. Posibil că m-ai înţeles greşit când ai citit fraza mea „trebuia să citesc mai toată Edda”, dar n-am avut în vedere că am citit cartea. Edda în original o poţi uşor găsi în Internet(depinde de ce parte din ea ai nevoie), precum şi multiplele trăduceri în Engleză. Edda ar fi fost o perlă în colecţia mea, mai ales că datorită lui Varg m-am învăţat puţin „să o descifrez”. Dar problema e că majoritatea cărţilor care-mi sunt interesante pot fi procurate doar prin internet, şi asta-i într-adevăr o problemă pentru mine căci eu însumi n-am nici o visa card şi în general nici o pungă electronică sau ceva depozit în vreo bancă(şi nici nu plănuiesc). Când a ieşit cartea lui Varg – SRAS – eu am încercat de multe ori s-o cumpăr prin intermediul cartelelor visa a unor din prietenii mei, dar operaţiunea niciodată nu reuşea cu părere de rău 😦 Cred că acest caz este un exemplu din multele când ceva(mai ales dacă este vorba de electronică) din-mprejurul meu trebuie numaidecât să nu lucreze sau ca eu să nu obţin rezultatul dorit, cît de simplu n-ar fi fost el… ce pot să spun? – îmi este scris pe soartă/în sînge să fiu un adevărat loser…

          Da, chestia cu cititorii clar că e tristă, dar cred că asta se datorează „lipsei de reclamă” pentru acest blog, cred că citiori cărora să le fie asta interesant există undeva, dar problema e că ei nu ştiu că acest blog există. Eu însumi nu prea am căi de a face reclamă, căci sunt/eram extrem de pasiv/rece în cadrul/faţă de siturile de socializare. Dar acest blog şi există de nu prea mult timp şi cred că acest blog poate servi mai degrabă ca un fel de depozit, aşa că pe mine nu mă miră de loc lipsa de „popularitate” Din altă parte eu fac aceste traduceri (cât de straniu asta n-ar suna) pentru mine însumi şi chiar în scopuri educative, pentru a înţelege mai profund articolele lui Varg şi atunci când am nevoie să-mi mai aduc aminte din cele scrise/traduse, iar un număr mai mare de cititori ar fi un plăcut bonus. În viitor ele o să-mi foarte de folos la elaborarea/înţelegerea/şi poate chiar renaşterea păgânismului daco-român/daco-vlah, căci deja am multe idei pe această temă, dar trebuie încă multe să studiez şi să înţeleg/să-mi formez viziunea păgână a lumii ca să spun/scriu ceva pe tema asta. Şi poate chiar că asta va fi în formă de blog, dar acum e prea degrabă de gândit la asta, acum cele mai bune prieteni-mi sunt răbdarea şi străduinţa(în orice caz încerc să mi le fac prietene)… Cu toate că pentru o cât de cât înţelepciune(adică cale dreaptă) am făcut destul de multe sacrificii în viaţa mea scurtă(chiar şi fizice) şi încă multe va trebui să le fac… Înţelepciunea în lumea modernă greu se dă(în orice caz aşa-i în cazul meu)…

          • Acum este clar. Și eu am tot încercat să-mi cumpăr „Forebears” dar nu am reușit:(
            Cred că în majoritatea cazurilor (dacă nu toate) înțelepciunea se plătește foarte scump, chiar și cu sânge.

            „In sooth, I know not why I am so sad.
            It wearies me; you say it wearies you.
            But how I caught it, found it, or came by it,
            What stuff ’tis made of, whereof it is born,
            I am to learn.
            And such a want-wit sadness makes of me,
            That I have much ado to know myself.”
            Shakespeare; „Merchant of Venice”

  7. Pingback: The Vanir & the Æsir | Thulean Perspective

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s