Ceea ce-a fost odată

Textul original de Varg Vikernes.

În primul rând nişte muzică potrivită.

Înainte omul european era mai bun: mai puternic, mai sănătos, mai inteligent, mai inventiv, mai viteaz, mai cinstit şi mai onorabil de asemenea. De fapt, cu cât mai mult mergi înapoi în timp, cu atât mai buni erau strămoşii noştri.

Ai putea să întrebi: atunci de ce ei trăiau în peşteri, purtau zdrenţe şi nu se spălau? Ei bine, eu înţeleg îngrijorarea ta, dar ceea ce ţi sa spus despre strămoşii noştri pur şi simplu nu este adevărat. Ei niciodată nu au trăit în peşteri: ei foloseau peşterile doar în anumite ceremonii religioase. Nici nu purtau zdrenţe: acele câteva haine din epoca de piatră pe care le cunoaştem au fost destul de elaborate şi bine făcute. Şi nici murdari n-au fost, şi de ce ar fi, atunci când nici măcar majoritatea animalelor nu sunt? Chiar şi câinii se spală. De ce strămoşii tăi umani n-ar face asta?

Haine europene de 5000+ de ani în urmă

Deci, de ce avem această părere oribil de negativă asupra propriilor noştri strămoşi superiori? Există, desigur, un răspuns foarte simplu la această întrebare: creştinismul. Aş putea spune mult despre asta, şi am făcut-o deja, dar în schimb voi reveni rapid la ceva mai interesant; cum ne putem întoarce la măreţie?

Înţelegi că, nu există nici un „păcat originar”, altul decât amestecul de specii, şi nu-i „mântuire”, alta decât cea pe care o asigurăm pentru noi înşine, cu puterea noastră mentală, în viaţă şi aici, pe planeta Pământ. Nu este nimic pentru ce să se ceară iertare, doar ceva de remediat. Nu este nimic pentru ce de rugat, sau de rugat de dragul rugăciunii, doar ceva de făcut.

Înainte de toate într-adevăr trebuie să înţelegi că nu este nimic mai bun decât viaţa pe Pământ: nu există nici rai, nici fericită viaţă de apoi de abundenţă, nici odihnă veşnică sau ceva de genul ăsta. Nu există nici o altă nemurire decât cea pe care ţi-o poţi asigura tu singur prin trai onorabil, prin reproducere şi de a fi renăscut în propriul tău neam. Nu există nici o altă fericire decât cea pe care o asiguri pentru copiii tăi şi pentru copiii lor; te vei renaşte în neamul tău, aşa că orice fericire tu creezi pe Pământ, îţi va fi de ajutor pe termen lung.

Al doilea lucru pe care într-adevăr trebuie să-l înţelegi este că, deşi viaţa este cel mai bun lucru ce avem, nu este nevoie să te temi de moarte; totul ce-i mai bun în tine se va renaşte în neam, atunci când vei reveni la viaţă ca unul din proprii tăi urmaşi. Toate greşelile tale vor fi uitate. Numai binele se întoarce, deoarece numai binele va fi ţinut minte şi adus înapoi la viaţă.

O viaţă bună nu înseamnă abundenţă, lux, plăcere, râs, bucurie şi relaxare. Orice durere ce trebuie să suferi în viaţă este numai bună, pentru că te face mai puternic şi-ţi permite să exprimi şi să menţii puterea ta – şi dacă ai murit din cauza asta, probabil că ai murit cu onoare şi oricum vei reveni la viaţă. Orice „rău” în viaţa ta este doar bine, pentru că te face mai bun şi-ţi permite să exprimi şi să menţii calităţile tale bune – şi dacă ai murit din cauza asta, probabil că ai murit cu onoare şi oricum vei reveni la viaţă. Dizarmonia este doar pentru a-ţi reaminti de nevoia de armonie şi pentru a asigura că eşti gata să o refaci atunci când este nevoie, sau să mori încercând să faci asta. O viaţă bună este cea care îţi permite să exprimi şi să menţii toate calităţile tale şi să inspiri pe cei din jur să facă acelaşi lucru. O viaţă bună este cea care te ridică-n sus spre măreţie şi putere, prin grindina de nenorociri; spre onoare! Moartea nu este sfârşitul; moartea este doar sumarizarea vieţii – toate faptele tale onorabile rezumate şi transmise în viaţa următoare. Vei muri, dar onoarea ta poate trăi veşnic şi va hrăni măreţia în cei din jur.

Al treilea lucru pe care într-adevăr trebuie să-l înţelegi este că viaţa este eternă. Eşti o parte a unei lumi ce e în continuă schimbare, fără început şi fără sfârşit. Nu există nici o „creaţie” şi nici „ziua judecăţii”, doar o existenţă dinamică în eternitate, la fel ca şi schimbarea anotimpurilor în natură, aşa o face şi omul în etapele sale de existenţă. Iarna este ca renaştere, primăvara – naştere, vara – viaţă şi toamna – moarte. Noapte este ca renaştere, dimineaţa – naştere, amiaza – viaţă şi seara – moarte. Eclipsa de lună este ca renaştere, luna nouă – naştere, luna plină – viaţa şi luna în decreştere – moarte. Totul se învârte în cercuri. Cum în natură aşa şi-n om. Cum în Ceruri aşa şi pe Pământ.

Petroglife scandinave

Fă cel mai bun din ceea ce ai şi din ceea ce poţi face. Nu-ţi fă griji de ceea ce-i inevitabil. Bucurăte de armonia universului, şi de lupta împotriva întregii dizarmonii de asemenea. Trăieşte pentru o viaţă viitoare pe Pământ, şi nu pentru nişte «Paradisuri» cereşti născocite. Trăieşte pentru a face neamul tău puternic şi sănătos, inteligent şi inventiv, viteaz şi cinstit, şi onorabil din nou. Elibereazăte de jugul evreiesc numit „creştinism”. HailaR WôðanaR!

Artă Europeană de 40,000+ de ani în urmă

Tradus de Tudor Lazarenco.

Anunțuri

15 gânduri despre „Ceea ce-a fost odată

  1. Pingback: Lo que una vez fue | Hermandad Pagana

  2. Tewdwar, I hope this is the best place to post this, I have always enjoyed our discussions and valued your posts, and have a keen interest in both Dacian and later Romanian culture (and language) myself, so if you would be interested in getting in contact via skype, email or whatever, with me ans possibly other Othalists (I am in regular contact with quite a few now), just let me know. Cheers!

    • Hi Sigebrand(or Robert if I’m not mistaken;)), and thank you, I’ve always enjoyed very much our discussions too. And of course am very interested in getting in contact and I’d be very happy to do this. On skype(with freshly created account) you can find me under the same name, tewdwar.lazarius, my mail adress is grafnosferatu@mail.ru(though I check it very seldom), I have also gmail but I don’t remeber exactly it’s adress(as I don’t use it at all), I think something like tewdwarlazariusgmail.com, I also not so long time ago had restored my facebook page(though I was very anti-facebook-er, I decided that better it will be to use it , mostly to promote TP, DZ, my translations, the truth about jews and so on amongst my friends and other Romanians/Moldovans, so in the case you will want, there you can find me under the same name(as there are not so much people with Tewdwar name, or actually at all).

      I miss our Odalist family very much, as I have no time and possibility to access internet(except one time per week), as I’m into study now and I’m very seldom at home, though I follow TP posts(through my not so hi-tech phone that makes commenting impossible) I miss very much discussions with other Odalists. And sorry for such a late reply(but this because of the reasons listed higher).

  3. Tewdar or any other fellow romanian odalist, I have a question concerning Dacia and the Romans. It is said that the Romans almost genocided the dacians out of existence and they made of the land a place for retired legions. So that would mean that very little of the romanian polulation alive today is of Dacian descend…. is this true?? if so ,why is this genocide easily overlooked and ignored…

    • That’s crap, I get the impression the Dacian wars were actually relatively speaking quite restrained, also Decebalus being the leader they defeated still gave them a really hard time it seems, and I think he was loathed but also respected and admired in rqual measure by the Romans…

    • Well, If we’ll look to all (late) Roman conquest we’ll se that they committed genocides everywhere they go, so it was with Gauls, so it was with German tribes, so it was with Dacians, but this doesn’t mean that they erased these people from the surface of Earth. And it would be impossible for Romans to erase physicaly all Dacians(i.e. North-Thracians)/Dacian tribes first of all because they lived on a vast territory that is much wider than the actual territory of Romania and Moldova taken together(some of them(i.e. Costoboci) lived on territories close to Baltic Sea). The second is that Romans established their influence(in years after the „victory”) on a quite restrained area of Carpathians and under Carpathians, and couldn’t control territories outside. The other thing is that about everything we know about Dacians from that period(i.e. the war and „romanisation”[of a restrained Dacian population] period) cames from Romans which wrote the history of those events not how it was but how they wanted it to be, how Roman propaganda needed it to be. So in fact we simply can’t know, but I think the fact that Romans weren’t able to slaughter all Dacians is obvious, especially considering that there were very many Dacian tribes, and that in Dacian society almost every man was had at least a sword, (unlike e.g. in ancient Celtic or German societies where only the nobleman had swords), mostly because the Carpathian territories were rich in metals so there was many ores. To start a campaign against all Dacian tribes deeper in (highly forested) Dacian populated territories would be fatal for them, and not even this was their aim, they had gained what they wanted: Carpathian ores and Decebal’s gold.

      The Roman conquest in fact was just a prelude to Dacian genocide(mostly cultural), the thing that had extinguished culturaly the Dacians was Christianity. Only after arriving of Christianity on this territory nothing about Dacians is heard, this period is also named „Dark Ages” because for a long time there were not any evidences. And I think we’ll never find out what really happened to Dacians in that Dark Millenium…

      Regarding modern Romanians, first of all we have to understand one essential thing(that you might infer) about Dacians: „Dacian” is rather geo-cultural/geo-linguistical term than ethnic one(as we can’t know because of the little evidence) . The Ancient Dacians/North-Thracians were just another group of Europeans that spoke a little bit different language. And there is no difference(at least esential) between Ancient Dacians, Ancient Celts, Ancient Scandinavians, and even Ancient Romans etc. Of course the Dacian/Thracian genetical heritage haven’t dissapeared, but the modern Romanians are not the only ones who carry it, as the (few) genetical studies made suggests that South-East/South-European populations carry it, but this doesn’t mean they all were Thracians, it only proves that Europeans have the same roots and in fact are the same, except the non-European additions. The problem is that the modern Romanians(and not only) aren’t so pure as Ancient Dacians, and have more non-European additions, though the situation is not the same everywhere. E.g. where I live, there are a lot of Nordids amongst Romanian/Moldovan populations, most of my friends are of this type, and also there are a lot of them in countryside, this is obviously Dacian heritage. Another example of „modern Dacian” that I can give you and that you might know, is the guy from TP under the name „zephyros”, he makes part from Vlach population(that are under extinction) of Balcans, he even has a specific surname „Dakos”, which of course means „Dacian”, so you can look at his face to imagine how aproximatively Dacians might look.

      I hope I made a little bit clearer.

      P.S. Sorry for such a late reply.

      • I also hate the stuff that modern Romanians use Dacians for their cheap nationalist purposes and that they want to make us believe in bullshit like that Dacians were „Christians before Christianity”… What a fucked-up-minded people…

  4. Pingback: Ce qui était autrefois. | Thulean Perspective Français

  5. Pingback: What once was | Thulean Perspective

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s