Călătoria

Textul original de Varg Vikernes

 

În primul rând nişte muzică potrivită.

Cu ceva timp în urmă am făcut ceva la ce nu sunt prea bun, am inventat o poveste şi am scris ceea ce s-a plănuit a fi un basm destinat copiilor, şi am fost chiar încântat de rezultat. Dacă aş fi fost în stare aş fi făcut acest lucru mai des, şi idealmente, aş face asta în loc de a face muzică – acesta din urmă fac doar pentru că este tot ce ştiu, şi evident pentru că aceasta este ceea ce sunt hărăzit să fac.

Povestea a fost numită Perþ, şi este numită după un semn runic. Numele ei se traduce ca „călătorie”, în general de tip spiritual, a unui om călătorind în sus sau în jos între tărâmurile omului şi a spiritelor. Nu-mi amintesc exact când l-am scris, dar trebuie să fi fost undeva la mijlocul anilor 1990, l-am scris în limba norvegiană. Acesta a fost apoi tradusă în engleză de Vidar Ermesjø şi publicat pe burzum.orgcred că în 2003 sau 2004. Domnul Ermesjø a făcut o treabă bună traducând-o, dar am mai trecut prin text şi am făcut unele îmbunătăţiri şi corecţii, şi doresc să mă împart cu voi cu această poveste scurtă. Eu sper că atunci când am să devin bătrân, voi fi capabil să mă aşez într-un studiu, în linişte şi pace, şi să produc mai multe astfel de poveşti. Ele îmi aduc multă plăcere şi eu într-adevăr cred că ele sunt valoroase.

La moment asta-i totul ce am, o scurtă poveste numită Perþ, deci ascultaţi cu atenţie…

Sappho_and_Alcaeus

Partea I

A fost o dată ca niciodată, într-o altă lume şi alt loc, ‘colo undeva în spaţiu…

Eram tânăr şi curios, cercetam şi căutam răspunsuri la cele mai incredibile întrebări. Am crescut într-o familie nobilă şi am fost educat să devin un cavaler. Călătoream mult şi căutam onoare şi glorie – precum fac toţi cavalerii. Le-am găsit pe amândouă, dar n-am găsit fericirea. Acolo era prea multă nedreptate şi cruzime pentru mine ca să fiu fericit. Doar proştii sunt fericiţi.

Celebru şi onorat precum eram, gândeam că este de datoria mea să pun capăt tuturor nedreptăţilor în lume. Ştiam că zeii erau în spatele acestor lucruri şi, prin urmare, am decis că trebuie să-i găsesc şi să-i întreb de ce sunt ei atât de cruzi şi nedrepţi. De ce ei lasă ca tineri băieţi să fie măcelăriţi pe câmpurile de luptă, de ce ei lasă să moară de boli copii nevinovaţi în pătucul lor, de ce ei lasă ciuma şi boala să jefuiască, de ce îi lasă pe unii să trăiască ca nişte sclavi toată viaţa lor, doar ca să moară obsceni şi bătrâni în patul lor. De ce sunt ei atât de cruzi?

Prin urmare, într-o dimineaţă devreme am tropăit cu eul meu încăpăţinat până la cel mai înţelept om din oraşul meu natal. Am bătut fără ruşine în uşă cu o mănuşă de fier şi am anunţat tare şi clar că am nevoie de el.

„Unde sunt zeii?”

El a fost (îmbrăcat într-o cămaşă de noapte) uimit nu numai de purtarea, dar şi de întrebarea mea.

„Unde sunt zeii?”

El a repetat întrebarea mea pentru sine, a arătat spre cer şi a spus:

„Acolo!”

„Dar vreau să vorbesc cu ei. Am o întrebare pentru ei. Ei nu sunt niciodata aici, pe pământ? ”

„A trecut mult timp de când zeii umblau printre noi.”

El m-a invitat înăuntru şi sluga sa(care, de asemenea, a fost trezit de agitaţie) ne-a servit cu mâncăruri şi băuturi.

„Erau cândva timpuri când zeii înşişi hoinăreau pe pământ. Ei au coborât din ceruri în căruţele lor strălucitoare şi au schimbat totul ce era. Omenirea distrugea întreaga lume. Ei au ars sau au tăiat toate pădurile, au pescuit tot peştele din mare, au omorât toate animalele care au existat şi solul pe care ei creşteau cereale era epuizat. Erau prea mulţi oameni şi toţi au devenit tâlhari. Fumul din hornuri a poluat ploaia şi a făcut-o prea periculoasă ca să fie băută. Totul din oceane, lacuri şi râuri a murit. Verdeaţă şi plante, păsări şi animale, care încă n-au fost ştirbite de oameni, au murit de asemenea. Chiar şi oamenii au început să aibă probleme cu respiraţia aerului, care din cauza rugurilor funerare era murdar şi greoi.

Prin urmare, zeii au coborât să restabilească ordinea. Pentru a da o viaţă nouă planetei noastre. Ei ardeau oraşele şi nimiceau oameni cu zeci de mii. Fulgere şi flăcări cădea asupra maselor fugând. Marea spăla totul de pe pământ şi tragea oamenii înapoi în adâncul apelor. Vântul îi lua şi îi zdrobea la pămînt. Munţii să prăbuşeau, careva asupra oraşelor. Întreaga lume se afla în ruine. Cenuşa, noroiul şi pietrele, marea şi lava fierbinte au acoperit totul. Numai vestigiile vechii lumi se iveau din ea.

Kaulbach,_Wilhelm_von_-_Die_Seeschlacht_bei_Salamis_-_1868

Apoi zeii au creat o lume nouă şi au lăsat câţiva oameni din vechea lume să trăiască acolo, dar pentru a împiedica oamenii iarăşi să distrugă pământul, ei au pus păzitori printre ei. Pe urmă zeii au trecut înapoi în ceruri. Nimeni nu i-a mai văzut de atunci. ”

„Dar trebuie să vorbesc cu zeii. Eu trebuie să mă întâlnesc cu ei.”

„Atunci trebuie să vorbeşti cu un păzitor. Găseşte un păzitor. Poate că el va putea să te ajute? ”

„Unde sunt aceşti păzitori? Cum pot să dau de ei? ”

„Asta nu ştiu. Ei sunt invizibili. Ei doar privesc, dar nu pot fi văzuţi. ”

Încă o dată m-am aventurat în lume, nu pentru a câştiga onoare şi faimă, ci ca să mă confrunt cu zeii şi fărădelegile lor. Am vrut să mărşăluiesc în însăşi Valhalla şi să arăt acuzator către Ôðinn în timp ce îmi voi înainta acuzaţiile, întrebările şi critica mea. „De ce eşti atât de nedrept şi crud? De ce!?” Foarte mulţumit cu scopul meu nobil, prin urmare, am plecat pentru a găsi un păzitor. Am căutat sus şi jos, în vechi ruine a vechii lumi, în turnuri înalte şi caverne adânci, în păduri întunecate şi peste mări furtunoase. Nu era nici un păzitor ca să fie găsit. Nici unul care să ştie unde erau zeii. Nu erau nici drumuri înălţinduse în ceruri.

Last-Voyage-Viking-Gibb-L

Am călătorit de mai mulţi ani. Ai mei însoţitori cădeau unul după altul. Unii au fost ucişi în luptă împotriva jötnar-ilor şi troll-ilor, viermilor şi bandiţilor, o altă parte au căzut ca pietre de pe munţi şi pereţi înalţi, careva au fost victime ale ciumei şi bolii, alţii pur şi simplu a murit. Nici măcar nu mai ţin minte cum şi de ce au murit ei toţi. Au fost atât de multe în cele din urmă. Furia mea doar sporea. Agresiuna mea faţă de zei numai creştea în putere. Ei măcar nu-şi băteau capul să-mi dea un răspuns!

La urma urmii însumi m-am întins undeva pe pământ, rănit şi muribund. Epuizat si obosit, mâhnit şi disperat. Totul a fost fără sens. Fără o soluţie. Fără un răspuns. Fără o cauză. Totul trebuia să se termine în noroiul în care eram întins. Însângerat şi bătut. Singur printre oameni morţi cărora în curând trebuia să mă alătur după moarte…

vasnetsov7b

Apoi am văzut-o pe ea: o fiinţă frumoasă pe un cal alb. Zâmbind, aproape râzând, ea a călărit încet spre mine. Totul s-a dublat în ochii mei, căci calul avea opt picioare. Ea a râs către mine:

„Ţin-te dacă poţi.”

Nu înţelegeam ce se întâmpla, totul a fost atât de ireal. Dar, cumva, m-am ridicat pe picioarele mele, şi deja stăteam călare în spatele ei. Calul a galopat mai departe îndată ce m-am prins în jurul ei. În starea mea nu a fost uşor să înţelegi tot ce se întâmpla, dar se părea ca cum noi călăream mai sus, mai sus şi încă mai sus. Spre ceruri. E m-am încleştat ca să mă ţin. Calul mergea atât de repede. După un timp, mă ţineam într-o poziţie verticală pe cal. Mâinile s-au încleştat în jurul şoldurilor frumoasei femei, dar eram pe aproape de a-mi pierde strânsoarea. Am strigat în disperare, dar şi cu speranţa că ea o să mă ajute. Dar ea nu ma ajutat.

„Ţin-te dacă poţi.”

To-Valhalla-Dielitz-L

Tachinînd, ea aproape că mi-a zâmbit din nou. Nu a fost nici compasiune, nici ajutor. Nimic. Ţipam şi ţipam. Eu mi-am pierdut strânsoarea in jurul şoldurilor ei şi am alunecat încet înapoi, cu degetele pe spatele şi fundul calului. În cele din urmă m-am prins de coada calului, direct după dânsul, în cursa lui sălbatică în cer.

Valkyries-L

Apoi a fost tăcere. Nu a fost nici un alt sunet, decât propriile mele ţipete şi tachinarea femeii „Ţin-te dacă poţi”, ce răsuna în toate colţurile a capului meu. Nu era frig, nici cald. Corpul meu nu mai evea senzaţia de greutate, dar nici uşor nu se simţea. Timpul s-a oprit. Noi doar călăream către lumina din îdepărtare. În tăcere. Nu ştiu cât timp a durat totul. După un timp lumina ne-a înconjurat în întregime şi calul a început să călărească în jos din nou. Dar eu nu putem să sufer mai mult, nu mi-a rămas nici o putere. Nu puteam să mă mai ţin şi deaceea am dat drumul. Nu! Nu! Nu!

The_Ride_of_the_Valkyrs I

Dar dintr-o dată eram deja acolo. Eram lăsat să merg chiar îndată ce am aterizat. M-am întins pe jos. Calul stătea acolo. Femeia – încă zâmbind şi tachinând. Erau adunaţi mai mulţi bărbaţi şi femei frumoase. Ei erau într-atât de luminoşi încât străluceau. Nu frumoşi în felul nostru, ci mai luminoşi.

„Adu-l încoa”, l-am auzit pe unul dintre ei spunând.

 

Partea a II-a

„Unde mă aflu?” M-am auzit pe mine spunând. Eram în proces de trezire. Cineva mai era acolo.

„Aţi ajuns”, a spus o voce.

Am deschis ochii şi am văzut că eram într-o cameră mare. Pereţii, tavanul, podeaua şi mobila erau toate albe. Moale şi alb. Un alb liniştit. Cearşafurile erau de asemenea albe. O femeie minunat de frumoasă stătea acolo cu un zâmbet inteligent. „Voi anunţa că eşti treaz”, a spus ea şi a părăsit sala.

Platoşa mea, sabia, casca, scutul şi mănuşile, pantalonii şi tot ce încă am adus cu mine stăteau lângă pat pe un scaun alb, spălate şi curăţate, reparate şi în stare bună. Mi-am cercetat corpul şi am înţeles că era la fel de bine reparat. Rănile s-au vindecat. Nu se vedea nici o zgârâietură, şi nici bandaje.

Uşa s-a deschis din nou şi o femeie s-a iţit înăuntru. „Puteţi intra”, a spus ea. „Îmbrăcaţivă şi veniţi.” Am vrut s-o întreb cât timp am dormit, dar ea era prea iute şi a închis uşa înainte de aş fi putut s-o fac. M-am îmbrăcat şi mi-am adus aminte de ce eram aici.

Dincolo de uşă un coridor m-a dus până la o uşă mare. Femeia ce m-a escortat mi-a spus că „Acum eşti aici.” Ca şi cum ea ar fi ştiut de ce eram aici. Am înghiţit din greu şi m-am încurajat să bat la uşă. Ea mi-a zâmbit căci m-am iţit nesigur la ea. „Intră” s-a auzit. Ce altceva puteam să fac?

O sala mare sa deschis în faţa mea. Drept înainte era un tron mare, pe care însuşi Ôðinn stătea aşezat. În jurul lui şedeau şi stăteau mulţi alţi zei, într-o semilună îndreptată spre mine. Toţi ei erau frumoşi şi minunaţi, înalţi şi sănătoşi. Ei nu aveau defecte. Nici o dificienţă vizibilă. Unii purtau expresii faţiale grave, alţii îmi zâmbeau. Chiar şi Ôðinn zâmbea. „Acum, ce doreşte acest tânăr domn?”, a spus el cu o voce de severitate artificială. El mai zâmbea. Mă simţeam destul de mic acolo unde stăteam. Sinele meu mare dintr-o dată nu mai era aşa şi de mare. Marea mea încredere în sine dintr-o dată nu mai era atât de mare.

„Ei bine,” privind aproape pe furiş la mine.

„Conform înregistrărilor mele tu ai adus nişte acuzaţii”, a spus Odin, şi demonstrativ a răsfoit nişte acte. El acţiona iritat, dar chiar şi aşa mi-a dat un sentiment de siguranţă şi încredere. Nimic aici nu putea să meargă greşit. Aici nu era nimic de temut. Eram în siguranţă.

Astfel a venit şi acuzaţia. În detaliu. I-am spus despre cât de nedreaptă era viaţa pentru unii, şi cât de crudă pentru alţii, cât de nemeritat îşi găseau fericirea anumite persoane şi cât de nemeritat nu îşi găseau altele. Am rostit adunării răbdătoare de zei acuzaţii una după alta, şi am încheiat acuzarea mea cu un de ce!? Ôðinn nu era mişcat. Nici unul dintre ceilalţi zei nu păreau a fi agitaţi.

valhalla_hall_of_Oden

„Ne-ai pus nouă întrebări grele. Ca să răspund la ele trebuie să ştiu ce ştii tu deja despre pământ şi viaţa pe pământ. De exemplu, ştii de unde vin oamenii? ”

„Da, ştiu. Noi suntem copiii tăi. Noi suntem copiii zeilor. ”

„Şi de unde crezi că vin spiritele de apă, sau zânele şi balaurii, sau jötnar-ii şi troll-ii?”

„Nu ştiu.”

„Permite-mi să-ţi spun o poveste”, a spus Ôðinn. „O poveste lungă, care poţi să n-o înţelegi.”

„Încearcă-mă.” Mi-am câştigat înapoi încrederea în sine.

„Erau vremuri când nici jötnari nici trolli, nici balauri sau zâne nu existau. Erau numai oameni şi animale, doar plante şi munţi, ocean şi cer. Omenirea avea caruri ce se trăgeau pe sine, au îmblânzit păsări mari care zburau aproape în tot largul lumii. Ei aveau pitici ce le făureau mâncare, astfel încât ei nu aveau nevoie nici de câmpuri, nici de fermieri. Ei au ridicat turnuri ce aproape că atingeau cerul şi au săpat caverne într-atât de adânci încât flăcările din interiorul pământului ieşeau şi le ardeau. Cenuşa şi fumul se revărsau şi învăluiau oraşele. Animalele s-au pierdut în întunericul acestei lumi antice. Peşti s-au înecat în mări. Păsările cădeau din cer ca ploaia, slabe şi lipsite de viaţă – unele cu oameni călare. Plantele s-au ofilit, iar pământul nu mai era fertil. Omenirea a uitat totul despre zei „.

Pieter Bruegel the Elder The Tower of Babel (Vienna), 1563

„Apoi aţi coborât şi aţi distrus lumea veche?” L-am întrerupt eu.

„Da, apoi a trebuit să coborâm şi să distrugem lumea oamenilor, pentru că au uitat pentru ce sunt ei pe pământ şi de ce erau oameni. Ei au uitat ce trebuiau să devină şi ai cui copii erau. Ei s-au căsătorit cu animale şi a avut copii de la ele. În cele din urmă aproape că n-a mai rămas nici un om: ei toţi s-au amestecat cu animale scârboase. Au rămas doar foarte puţine persoane, dar şi ăştea trăiau ca animalele. Asta era doar o chestiune de timp când toţi copiii noştri erau complet să dispară. A trebuit să intervenim. ”

cosimo_honey

Piero_di_Cosimo_015

„Dar cu atât de multă cruzime? Trebuia oare să lăsaţi să cadă munţii peste oraşe? Trebuia oare să lăsaţi oceanele să înghită masele umane? Trebuia oare să lăsaţi flăcările să ardă ce a mai rămas? Eu însămi am văzut turnurile din cele mai vechi timpuri, a căror ruine ies din pământ. Ele încă mai sunt negre cu funingine dinăuntru. Cât de mulţi au trebuit să moară? ”

„Întotdeauna-i aşa că cineva trebuie să moară pentru ca alţii să trăiască. Pământul este făcut pentru copiii noştri, pentru oameni, şi toate celelalte creaturi, animale şi plante, peşti şi păsări, totul este creat de noi pentru oameni. Astfel încât omul să poată să trăiască şi să crească. Noi am făurit acest pământ, l-am pus unde este acum, între căldura soarelui şi frigul beznei exterioare. Noi procedăm cu creaţia noastră aşa cum noi dorim. Ceea ce am creat, avem dreptul de a distruge precum ne este de cuviinţă. ”

1995px-Last-Day-of-Pompeii

„Dar ce zici de oameni? Ce zici de copiii tăi? N-ai nici o preocupare pentru ei, nici compasiune sau bună urare? ”

„Copiii sunt destrăbălaţi. De multe ori ei fac ceea ce ei însăşi doresc şi nu ceea ce părinţii le roagă. Ceea ce am făcut era pentru a salva de la dispariţie ai noaştri ultimi copii supravieţuiţi, forţându-i să trăiască altfel, forţându-i să trăiască aşa cum ar trebui, forţându-i să meargă pe acel drum care duce mai departe, forţându-i să meargă pe drumul cel bun. Noi am luat unele dintre animale şi de la ele am creat noi specii şi rase. Noi am creat jötnari, mari, puternici şi tâmpiţi, pentru a-i face oamenii să se teamă de pădure. Am creat jötnarii ca să-i pună pe oameni la încercări. Jötnarii se simt stânjeniţi atunci când gândesc, deaceea ei preferă să se lupte, pentru că atunci ei nu trebuie să gândească. Ei urăsc oamenii, deoarece ei însăşi sunt oameni căzuţi. Ei sunt urâţi şi mici, întunecaţi şi ticăloşi, violenţi şi periculoşi, tâmpiţi şi fără suflet. Dar ei au un scop, precum şi troll-ii, balaurii şi alte creaturi, ei împing oamenii spre fapte nobile. Noi am înlocuit o lume bătrână şi bolnavă, cu o lume care a dat oamenilor şansa de a deveni ceva mai mult. ”

Cormon,_Fernand_-_Cain_flying_before_Jehovah's_Curse

„Asta nu explică de ce lăsaţi tinerii să moară înainte de a gusta din fructul dragostei! De ce lăsaţi copiii să moară de boli în pătucurile lor, de ce … ”

„Da, da” El ma întrerupt. „Da, şi asta explică totul. Omenirea trebuie să fie puternică, pentru a face faţă viitoarelor încercări ea trebuie să fie puternică. Este oare într-atât de rău să-l laşi pe cel slab să moară, ca restul de fapt să aibă şansa de a supravieţui în viitor? Dacă fiecare ar fi fost lăsat să trăiască, atunci toţi ar fi murit. Acum doar cel mai slab moare, ca restul să trăiască. Oare nu sunt nobili acei tineri ce o iau cu asaltul înainte şi cad pe câmpul de luptă înainte de a fi gustat măcar roadele iubirii? Oare ar fi ştiut vreodată restul lumii ce sânge bun avea familia lor, dacă aceşti băieţi n-ar fi dovedit asta prin faptele lor nobile? Oare ar fi avut vreodată mamele lor şansa de a-şi purifica conştiinţa sa fără această pierdere a unui fiu? Nu este oare un bărbat bun acel bărbat care s-a învăţat pe sine să facă faţă durerii şi să fie în stare să înţeleagă durerea altora? Lacrimile femeii sunt ca aurul roşu; durerea purifică conştiinţa ei.

Toată durerea şi suferinţa, toate greutăţile prin care vă punem să treceţi este pentru binele vostru. Fără asta voi a-ţi fi devenit din nou fiinţe inferioare, fără asta voi a-ţi fi lăsat din nou ca proştii şi slabii să decidă cursul lumii. Fără război este imposibil de a dezvălui laşii, şi din cauza asta când nu există războaie, laşilor li se permite să vorbească tot atât de mult cât şi celor bravi. Bărbatul devine laş, se amestecă cu animalele şi uită de zei şi de crezul în zei. Şi ce să facem atunci cu aceşti oameni, la urma urmei oare nu i-am creat dintr-un motiv? Noi i-am creat astfel încât ei să devină mai buni, şi nu pentru ca să devină animale.

151822_original

Uită-te în jur, uita-te la noi. Noi suntem părinţii tăi. Noi v-am creat. La fel ca toţi părinţii dorim să deveniţi ca noi, la fel de frumoşi, la fel de inteligenţi, la fel de puternici, la fel de buni, la fel de sinceri, la fel de înalţi, la fel de cinstiţi, la fel de creativi, la fel de bravi. Poţi să devii ca mine, dar atunci trebuie să faci cum eu am să spun. Trebuie să înţelegi necesitatea încercărilor prin care vă punem să treceţi. Frumuseţea nu vine fără durere. Puterea nu vine fără greutăţi. Nimic nobil nu se naşte fără mizerie. ”

„Dar de ce nu ne-ai spus asta? Cum era să ştiu că totul ce se întâmplă, indiferent cât de înspăimântător şi nedrept poate să pară, are o profundă şi adâncă semnificaţie? ”

„Nu are nici un sens. Trebuie să vă daţi singuri seama. Asta este o parte din obiectivul nostru faţă de voi, ca să învăţaţi singuri să gândiţi. Trebuie singuri să înţelegeţi, fără ca noi să fim nevoiţi să vă spunem ce este drept şi ce este greşit. Aveţi sângele nostru, ascultaţi-vă vocea sângelui, ascultaţi-vă intuiţia. Acei dintre voi care înţeleg asta, îi păzesc pe ceilalţi, le spun ce este drept şi ce greşit, şi au grijă ca omul să devină mai bun”.

„Sunt ăştea păzitorii voştri? Dar unde sunt ei? Unde sunt aceşti păzitori? I-am căutat de ani de zile, dar n-am găsit măcar unul! ”

„Eşti sigur de asta? Atât timp ai căutat ceea ce ai avut întotdeauna cu tine, în propriul bagaj. Trebuie să înţelegi că tu eşti un păzitor, un păzitor al vieţii, păzitor al copiilor de zei, păzitor al obiceiurilor. Păzitor, pentru că reacţionezi la tot ce este nedrept şi groaznic. Păzitor, pentru că ai îndrăznit să călătoreşti până aici, singur, chiar până la zei pentru a pune întrebări despre tratamentul nostru faţă de oameni. Ne putem simţi în siguranţă atunci când ştim că oamenii sunt în grija celor ca tine. Tu vei căuta de ei. Tu doreşti toate cele bune, nu numai pentru tine însuţi, ci şi pentru întreaga omenire. Tu vei lupta pentru oamenii care ar prefera să te vadă mai degrabă mort. Tu vei lupta pentru cei care s-ar lupta să-ţi vină primii în ajutor dacă ai fi fost să fii ucis cu pietre sau spânzurat. Tu vei lupta pentru cei care nici măcar nu merită să-ţi curăţe cizmele cu limba. Dar încă te vei mai lupta pentru ei. Vei lupta pentru că propriul spirit îţi spune asta, „iartă-i, că nu-şi dau seama ce fac”. Nu este vina lor că ei sunt aşa, dar tu ştii că asta este responsabilitatea ta de a face copiii lor să devină mai buni – şi apoi trebuie încă şi să te mai lupţi pentru ei. Nu poţi să urăşti o plantă doar pentru că ea nu poate creşte într-un nisip uscat, dar poţi să-i iei seminţele şi să le sădeşti într-un sol fertil.

Femeile păzitoare sunt prea mândre ca să se spurcăte, bărbaţii păzitori sunt prea mândri ca să poftească femei spurcăte sau soţiile altora. Toţi păzitorii sunt nobili şi se fac mereu mai nobili pe când viaţa lor păşeşte mai departe. Unii chiar cer răspunsuri de la zei atunci când văd suferinţele omului. Unii le obţin, precum tu le-ai obţinut astăzi. Cei mai buni dintre ei devin zei şi li se permite să intre în sălile noastre şi să trăiască cu noi ca egali. ”

1280px-Nils_Asplund_-_Heimdal

Partea a III-a

Asta-i ceea ce am ţinut minte. După aceasta am fost escortat înapoi în odaia mea. Am devenit somnoros şi m-am culcat să dorm… Eram iarăşi în noroi, încă la fel de izbit şi pe moarte. Dar o fată tânără a auzit strigătele mele şi părinţii ei au venit să mă salveze. Aşa că am supravieţuit. Mai trăiam.

Adesea mă întreb dacă totul a fost doar un vis, iluzii a unui om pe moarte, dar mi se pare la fel de evident că ei au avut dreptate. Zeii mi-au spus doar ceea ce era corect. Am primit o nouă viziune a întregii lumi, şi sper că şi alţii vor învăţa din ceea ce am spus. Nu puteţi să simţiţi ceea ce am simţit eu când am fost acolo, nu puteţi vedea ceea ce am văzut eu acolo, nici nu puteţi să ştiţi cum a fost călătoria mea în ceruri – dar puteţi încerca să vă imaginaţi.

Aşa am găsit eu păzitorul până în cele din urmă, care a putut să-mi arăte calea spre zei şi să-mi explice de ce lumea era aşa cum era. De ce lumea veche trebuia să-şi ia sfârşitul şi să fie înlocuită cu o lume nouă şi mai bună. Cum tu în lumea ta ai ajuns să deţii de povestea mea – nu ştiu, şi nici nu ştiu cum lumea ta arată, dar sper ca povestea mea te va ajuta să înţelegi ce trebuie să faci cu lumea ta, astfel încât şi ea să poată prospera , să crească şi să prospere în conformitate cu natura şi legile zeilor.

Копия tumblr_lq5i852bT61qghk7bo1_1280

10[DIN]A

 

 

Tradus de Lazarenco Tudor.

Anunțuri

2 gânduri despre „Călătoria

  1. Pingback: El Viaje | Hermandad Pagana

  2. Pingback: The Journey | Thulean Perspective

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s