Hamingja

Textul original de Varg Vikernes

Din cîte eu ştiu hamingja în Islandeză înseamnă în general „noroc”, dar în Norvegiana Veche ea înseamnă în primul şi primul rînd vardøger sau fylgja(„însoţitor”, cu sensul de „spirit păzitor”). Vardøger este „dublura” ce urmează omul oriunde el nu s-ar duce. Acest spirit este văzut cîteodată de alţi oameni cu mult înainte de sosirea reală a personei date. Pe de altă parte traducerea directă a înţelesului original a hamingjei este „cel ce umblă-n hamr„, hamr fiind forma, înfăţişarea persoanei.

Deci cine este acela ce umblă în forme şi înfăţişări? Şi despre ce forme şi înfăţişări e vorba? Miturile spun că zeii puteau să îmbrace diferite înfăţişări şi astfel transformîndu-se în ele: păsări, şarpi, insecte, boi, lupi şi aşa mai departe. Deci ei de asemenea „umblau în forme”.

Totuşi în primul rînd, cine sau ce umblă-n forme? Clar că răspunsul este – spiritele. Tu eşti născut într-o formă, tu trăieşti(umbli) în acestă formă şi apoi mori. Apoi tu te naşti iarăşi într-o nouă formă şi iarăşi trăieşti(umbli) şi iarăşi mori. Şi aşa se continuă posibil că pînă la nesfîrşit. Deci spiritele noastre sunt entităţi nemuritoare care îşi schimbă formele de fiecare dată; noi suntem acei ce umblă-n forme! Zeii sunt noi şi noi suntem zeii, precum, vorbind la general, şi filozofii Greci credeau: noi putem să umblăm în orice formă. De la cele mai inferioare fiinţe(gînganii, viermi) la cele mai superioare(zei), de asemenea şi în totul ce e între ele. De este fizic şi viu, atunci el poate servi ca „vas” pentru orice spirit.

Totuşi trebuie să continuăm cu întrebările: ce este un „spirit”? Încă se mai spune că spiritele şi zeităţile puteau să ia forma copacilor sau a altor plante şi precum este explicat aici toată viaţa provine din lumină. Sau poate spiriduşii luminoşi ar fi mai bine? Sau Lumina Albă! Deci adevărul e că tu eşti lumină albă ce umblă-n forme!

Oricum, cei mai nobili şi mai inteligenţi din strămoşii noştri susţineau că tu poţi să sporeşti această lumină cu tine însuţi. Tu puteai s-o întreţii, s-o hrăneşti şi s-o amplifici! Precum poţi s-o faci în şoaptă! Precum poţi s-o faci cu a ta Onoare! Pe plan spiritual Onoarea ta de asemenea va lumina şi pe alţii, inspirîndu-i, întărindu-i în deciziile lor, alinîndu-i la necazuri şi ajutîndu-i să-şi găsească calea prin întunericul lumii noastre. Noi ştim că asta-i adevărat. Noi încă mau creştem din lumina creată de Eroii şi Eroinele de mult dispăruţi: Marcus Aurelius, Tore Hund, Michael Wittmann, Decebal, Vercingetorix, Araminius şi aşa mai departe. Lumina lor încă e aici, luminoasă, caldă şi pură. Ei încă mai sunt aici, cu noi, în noi, alimentîndu-ne spiritul, dîndu-ne hrană metafizică.


Deci hamingja nu este doar norocul tău în viaţă, dar şi tu însuţi şi suma realizărilor tale onorabile şi încă toate realizările onorabile a strămoşilor tăi care te nutresc spiritual. Tu poţi s-o laşi să se vestejească şi să se decoloreze prin ruşinosul trai modern, ceea ce nu-i va adăuga lumină ci doar o va ştirbi, sau, poţi să trăieşti aşa cum o făceau strămoşii noştri şi să lupţi pentru o viaţă de Onoare şi Glorie! O viaţă de Faimă Nemuritoare! Fii acea lumină spirituală ce-i va nutri pe viitorii tăi urmaşi, altfel, după moartea-ţi vei dispărea pentru totdeauna. HailaR WôðanaR!

Hâvamâl, strofa a 76-a:

„Vite mor,

prieteni mor,

şi tu mori la fel;

dar ştiu un lucru

ce nu moare:

o faimă de onoare.”

Tradus de TewdwaR Leukessøn-Lazarius.

Reclame

Stăpînul Spiriduşilor

Textul original de Varg Vikernes

 

Momentul cînd eu pentru prima oară am înţeles ce în realitate reprezintă spiriduşii, mi-a venit atunci cînd am citit cartea Fedrekult(„Cultul Ancestral”), scrisă de Otto Emil Birkeli şi publicată în Norvegia în anul 1943. În a lui carte într-o oarecare măsură blîndă, el exprimă idea că spiriduşii erau la origine spiritele morţilor.

Termenul elf(„spiriduş”) în sine înseamnă pur şi simplu „alb”, precum se poate vedea din etimologia lui; cuvîntul Norvegian alv(„elf”, „spiriduş”) derivă din Scandinavul alfr, ce derivă de la proto-Nordicul tîrziu *albaR, ce derivă de la proto-Nordicul vechi *albaz, ce derivă de la rădăcina proto-Indo-Europeană *alba-.(Ca în cuvîntul Albania şi în denumirea oraşuilui Italian Alba).

Spiritele morţilor posibil că erau numite albe pentru că morţii erau înmormîntaţi în haine albe, sau cel mai probabil pentru că erau purificaţi (de moarte) şi în felul ăsta deveneau curaţi(din nou); aşteptînd lîngă cavou, după gardul ce împarte lumea celor vii(dincolo de cimitir) de lumea celor morţi(cimitir) – tărîmul spiriduşilor, unde nu se tau copaci, unde nu se pasc animale. Aici ei aşteaptă prilejul favorabil de a se renaşte într-o rudă.

Totuşi în tradiţia Scandinavă sunt două soiuri de spiriduşi: spiriduşi ai luminii şi spiriduşi ai întunericului. Ultimii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de dwarfi(pitici). Spiriduşii luminoşi trăiesc în lumină, pe pajişti şi copaci luminaţi, de aceea ei au fost numiţi spiriduşi luminoşi, dar ce-s cu spiriduşii ai întunericului? Cine şi ce sunt ei?

Însăşi numele cam pune în încurcătură: dwarf=”dark”+”white”. Oricum, din cîte ştim noi cadavrele morţilor sunt complet palide. Şi aceste cadavre complet palide se află în întunericul cavoului. Deaceea ei şi sunt spiriduşi ai întunericului.

Cum eu am mai spus, spiriduşii întunericului mai sunt cunoscuţi şi ca dwarfi(Norv. dvegr). Acest cuvînt e cam complicat de tradus, dar dacă ne vom uita la versiunea lui feminină – dyrgjâ, atunci totul se face clar: dyrr(„door”, „uşă”) şi gjâ(„deschizătură în pămînt”). După cum noi ştim cadavrele palide a morţilor se află după acea uşă ce duce în cavou, în pămînt. Aşadar pînă la urma urmii sens este: ei sunt albi(palizi) şi se află în cavou.

Se spune că dwarfii produc şi stăpînesc multă bogăţie. Şi asta are sens, întrucît morţii se înmormîntau cu toate bunurile sale şi cînd miturile ne spun că un lucru sau altul este confecţionat de dwarfi, de fapt se are în vedere că acest lucru era cîndva confecţionat de un strămoş şi apoi – pînă cînd acelaşi om avea să se renască într-o rudă – erau strînse în cavou pentru a fi folosite în ceea ce va fi „viaţa de după moarte” a acestui strămoş. Cînd el se renăştea, clar că-şi lua totul ce era de fapt a lui din cavoul unde adăpostea corpul său anterior. Deci ele erau confecţionate de dwarfi, adică de strămoşii morţi. Asta mai şi explică de ce atît de multe cavouri erau „jefuite” de toate bunurile sale. E şi normal că erau: oricînd un om se renăştea – sau în orice caz se credea că era renăscut – el îşi lua toate lucrurile de valoare ce îi aparţineau în viaţa lui trecută.

Deci un spiriduş este şi un spirit nemuritor a unui nobil mort, dar şi cadavrul lui putrezind.

 Älvalek, „Joaca Spiriduşilor” de August Malmström(1866):

 

Oricum, spiriduşii mai sunt ştiuţi şi ca arcaşi excelenţi şi iscusiţi în a se ascunde în pădure, alţii cred că ei sunt de asemenea înzestraţi cu aripi – cu toate că atunci ei sunt nimiţi în schimb zîne sau fei. Asta ar explica de ce Aurora Boreală mai este numită în Scandinavia şi „drumul albinelor”, precum şi „dansul spiriduşilor”. Se spune că spiriduşii luau înfăţişarea albinelor – şi destul de logic considerînd faptul cît de răspîndiţi ei sunt pe pajiştile cu flori – şi asta ar mai explica tragerea lor cu arcul(=acele albinelor) şi iscusinţa lor în a se ascunde(=mărimea albinii o face în majoritatea cazurilor greu observabilă). (NB! Soţia mea va elabora mai mult pe acestă temă într-una din viitorele ei articole, unde ea va explica împortanţa mierii şi albinelor în cadrul cultului ancestral şi ce legătură are asta cu cultul ursului.)

Tărîmul Spiriduşilor:

 

Chiar dacă şi morţi, membrii decedaţi erau încă văzuţi ca parte a familiei. În timpul marelor sărbători se puneau imaginile răposaţilor în casă ca să le permită să participe la aceste petreceri şi cîteodată se mai făceau sacrificii pe cavouri, ca să-i îmblînzească. Cu timpul – sau mai degrabă cînd a venit Creştinismul – asta a trebuit să fie făcut în taină, şi în cele din urmă într-o taină absolută, altfel Jidanii îmbrăcaţi în straie călugăreşti şi veşminte preoteşti ar fi arătat cu degetul la ei şi i-ar fi ars pentru vrăjitorie. De fapt biserica dorea să pună capăt acestui obicei Păgîn, ce domina de-a binele în Scandinavia pînă-n sec. XIX şi de aceea propăvăduia intensiv împotriva lui; spiriduşii nu mai sunt spirite a strămoşilor spuneau ei, ci demoni şi diavoli! Ei şi-au creat imaginea lor a spiriduşilor făcînd din ei nişte… da, nişte kobolzi, goblini, draci, demoni! De-atunci ei nu mai erau spirite drăguţe, nemuritoare, frumoase, înţelepte şi nobile, nişte strămoşi aşteptînd să se renască într-o rudă, ci au devenit demoni meschini, urîţi şi cruzi, scîrboşi şi ticăloşi, strîmbi şi jalnici, laşi şi sîngeroşi, nedemni de încredere şi absolut răutăcioşi! Nişte creaturi Satanice!

Imaginea Iudeo-Creştină a spiriduşilor:

Pentru mine a rămas doar frumuseţea Păgînă; draci şi alte perversiuni Iudeo-Creştine au dispărut. Ele au fost expuse la Lumina Soarelui şi noi cu toţii putem să vedem ce ele prezintă din sine, deci acum ei au dispărut, suflaţi de vîntul epurării. Rămîne doar frumosul spiriduş şi dwarful. Trăiască Fraujar: Stăpînul Spiriduşilor!

Tradus de TewdwaR Leukessøn-Lazarius.