Umbre printre Ruine

Textul original de Varg Vikernes

Toate zeităţile noastre sunt tratate pe nedrept de către Creştini care scriu sau au scris despre mitologia noastră şi religia Păgână. Uneori din intenţii bolnave, dar de cele mai multe ori din cauza că Creştinii pur şi simplu nu le înţeleg ce sunt, ce reprezintă ele sau măcar care este scopul lor. Ei numesc Freyja – zeiţa noastră a iubirii şi sănătaţii tinereşti – o „curvă” pentru că ei nu înţeleg că ea nu are mulţi amanţi, ea este doar o personificare a rolului de soţie. Să o numeşti o curvă nu este mai puţin prostesc decât să numeşti „Soţia” o curvă. Da, nevestele dorm cu mulţi bărbaţi diferiţi (soţii lor), dar fiecare nevastă doarme doar cu soţul ei – de aceea ele nu sunt curve.

Probabil că cazul cel mai rău în acest context nu este cu Freyja, ci cu săracul Loki, pe care Creştinii l-au identificat ca „diavol” în mitologia scandinavă. E şi normal că aceşti creştini nu erau şi încă nu mai sunt în stare să înţeleagă că alte religii sunt de fapt alte religii şi nu doar nişte copii sărăcăcioase şi iluzorice al propriului măreţ cult Iudaic. Nu există nici un „diavol” în Păgânism, şi de ce ar fi avut noi nevoie de el?

Ziua, de Arbo.

Noaptea, de Arbo.

Ori de câte ori un Creştin scrie despre Păgânismul nostru, noi vedem asta. Loki devine diavol, iar copiii lui diferiţi demoni. Hel devine un loc de pedeapsă şi condamnare veşnică pentru păcatele săvârşite în viaţă. Âsgarðr devine un Paradis Ceresc. Valhöll devine un Paradis prostesc pentru aceşti barbari şi războinici păgâni primitivi. Spiriduşii de lumină devin îngeri (deşi, pot să adaug că îngerii [din greacă „mesager”] sunt, de fapt, de asemenea un lucru păgân; ei au fost mesagerii zeilor). Spiriduşii de întuneric devin nişte drăcuşori. Baldr devine Isus Hristos. Şi aşa mai departe.

Creştinii orbiţi de studiile biblice şi alte filtre Iudaice devin complet incapabili de a vedea sau înţelege orice aspect al religiei Păgâne!

Ca Păgân ştiu că Freyja este un nume pentru anumite femei. Chiar şi astăzi folosim numele ei ca un titlu pentru femeile căsătorite, atât în Scandinavia (Frue) cât şi în Germania (Frau), de asemenea şi pentru femeile necăsătorite şi fecioare (Frøken şi Fräulein respectiv). Ea este o femeie Europeană sănătoasă, frumoasă, blondă, cu ochi albaştri, înţeleaptă şi iubitore – personificată ca suma a toată frumuseţea şi sănătatea acestor femei: Freyja!

Pentru cititor(ul) (Englez): în limba engleză poreclele pentru Freyja şi Freyr în schimb au devenit folosite ca titluri, Lady din Engleza Veche hlæfdige („frământător de aluat”, „brutar de pâine”) şi Lord din Engleza Veche hlâford („supraveghetor de pâine”) . În Scandinavă aceste porecle sunt hleifdeigja şi hleifvörðr respectiv, dar cum am precizat mai sus, s-a ajuns în schimb să se folosească numele lor reale ca titluri, dar numai pentru femei. Bărbaţii (liberi) Scandinavi sunt în schinb numiţi Herrer (sing. Herre): „ostaşi”, „războinici”. Dacă traduci „Lord” în Scandinavă totuşi vei primi „Herre”.

Venus (Freyja) de Botticelli.

Naşterea lui Venus(Freyja), de Bouguereau.

Ca Păgân eu încă mai ştiu că Loki este antropomorfizarea fulgerului ceresc.

Scandinava Modernă: Loke

Scandinava Veche: Loki

Proto-Nordica: * Lukan

Indo-europeana: * Leuke

Numele provine de la rădăcina PIE * luk– ceea ce înseamnă pur şi simplu „fulger”.

(* Pentru nume reconstruite, bazate pe ceea ce se ştie astăzi despre aceste limbi.)

Când mitologia noastră spune despre cum el taie părul zeiţei Sif şi din cauza asta este urmărit de Þôrr, un Creştin va crede că el este un om rău, dar eu ştiu că el este zeul focului (focul fiind înmânat omului de zei prin intermediul fulgerului), folosit în tehnica agricolă “slash & burn” (norv. svibruk) – „taie şi arde”, cînd dădeau focul recoltei pentru a fertiliza solul. După ce el a făcut asta, Sif, zeiţa recoltei, îşi creştea părul încă mai frumos şi mai auriu, în alte cuvinte recoltă. Şi nu este deloc surprinzător că dwarfii/piticii/spiriduşii de întuneric i-au dat puterea solului. Când ştim că Loki este fulgerul şi Þôrr zeul tunetului, mai înţelegem de ce el mereu îl urmăreşte pe Loki, cînd vezi un fulger în cer poţi fi sigur că în scurt timp după asta vei auzi tunetul. Deci, tunetul urmăreşte fulgerul.

În Völuspâ, strofa 17 şi 18, aflăm că trei zei au dat viaţă unor bucăţi de lemn. Bineînţeles că acest lucru a fost interpretat de către Creştini ignoranţi ca fiind „mitul creaţiei” din Scandinavia, dar asta nu este aşa. Strofele vorbesc despre cum zeii (adică actori înfăţişând zeii) învie simbolic bărbaţii şi femeile care joacă rolul spiritelor de Iarnă la începutul Ragnarökului (ajunul Anului Nou). În această luptă simbolică actorii a spiritelor de Iarnă, cunoscuţi nouă şi ca Fenrir, sunt îmbrăcaţi (specialmente) în piei de lup, apoi ei sunt învinşi atunci când zeii (doar actori înfăţişând zeii!) rup de pe ei pieile de animale şi apoi le calcă în picioare – este descris în mitologie ca zeul Vîðarr plasînd cizma în gură lupului Fenrir şi trăsnindu-l într-o parte. După asta actorii înfăţişând spiritele de Iarnă se prefac că sunt morţi şi sunt duşi de către zei către copacul de sacrificiu, unde atârnă hainele lor omeneşti. Acolo lor le sunt date băuturi calde şi mâncare – şi ei îşi îmbracă din nou hainele sale (forţa lor vitală!) – de Ôðinn, Hlôðurr (= Þôrr) şi Hoenir (= Freyr).

Ragnarök este un eveniment anual, care încă îl mai sărbătorim fiecare an, şi chiar o facem într-un mod foarte asemănător: aprindem focuri şi ne străduim să facem cât mai mult zgomot, pe cât suntem în stare. Acest lucru se făcea pentru a speria spiritele de Iarnă, pentru ca Vara să poată reveni, aprinzînd ruguri şi torţe, dând foc la roţi şi lăsându-le să se rostogolească în jos pe dealuri, cu scântei peste tot şi aşa mai departe. Astăzi de asemenea folosim focuri de artificii (dar deja la nici un bun).

Zeităţile sunt ucise, dar se întorc în fiecare an, aşa cum au făcut întotdeauna, aşa că asta nu-i mare lucru. Asta-i ceea ce Creştinii nu reuşesc să înţeleagă: renaştere, reîncarnare. Ceea ce pe lîngă toate e şi hazliu, considerînd faptul că „salvatorul” lor fals este presupus a se fi întors de la moarte.

Nu există nici un mit creaţionist în Scandinavia! Scandinavii Creştini într-adevăr doreau asta, pentru că ei aveau această încredere că fiecare religie avansată trebuie să aibă un mit al creaţiei, şi ei – la urma urmei – doreau ca strămoşii lor să fie avansaţi, astfel încât ei în desperare deformau şi transformau totul, şi astfel şi-au găsit „mitul creaţiei” în Völuspâ. Dar precum am mai spus aceasta nu este un mit al creaţiei şi în general nu există nici un mit al creaţiei în religia păgână, deoarece viziunea păgână a lumii nu este liniară – cu un început şi un sfârşit. Acesta este în schimb circulară, fără început şi fără sfârşit. Timpul, spaţiul, viaţa şi aşa mai departe, sunt eterne. Chiar şi omului modern necreştin acest lucru îi este greu de înţeles, pentru că noi am fost înşelaţi de prostia asta fără nici o valoare numită „Big Bang”, care este de fapt doar încercarea religiei ştiinţifice de a justifica mitul Iudeo-Creştin al creaţiei . (Următorul articol de soţia mea pe atala.fr va discuta acest subiect, în special, astronomie şi originea vieţii).

Când eu am declarat – arogant precum unii susţin – în prefaţă la cartea mea Sorcery and Religion in Ancient Scandinavia că nu există cărţi bune (cel puţin nu în Engleză, Germană sau Scandinavă) despre mitologia şi religia noastră, într-o oarecare măsură în afară de „Creanga de aur”, de către antropologul Sir James Frazer, ceea ce vreau să spun este că aproape totul ce ştim despre mitologia noastră din aceste cărţi este văzut prin dense filtre Iudeo-Creştine şi interpretat într-o lumină Iudeo-Creştină, este deformat, distorsionat şi de nerecunoscut. Singura alternativă care o avem în această perspectivă lipsită de valoare este perspectiva feministă la fel de lipsită de valoare, care este nu mai puţin jidovă şi nu mai puţin stupidă – şi se pare că singurul lor scop este de a găsi dovezi a „puterii feminine” în Păgânismul nostru. Săraca Freyja şi de asemenea alte zeiţe sunt abuzate din nou şi sunt transformte în nişte „Zeiţe Mume” a unei oribile şi absurde societăţi matriarhale (fără rădăcini în nici un fel de matriarhat real) conduse de femei.

Suntem în pierdere aici. Cărţile despre propria noastră cultură pe care le citim ne umple cu minciuni şi concepţii greşite, ele distorsionează faptele şi transformă păgânismul nostru într-un fel de religie de „lumină Creştină” pentru nihilişti, feministe şi alte persoane duse în eroare. Vedem vechile pajişti cu flori în faţa noastră, dar când alergăm fericiţi spre ele cu braţele deschise, noi ne împiedicăm şi cădem într-o mlaştină puturoasă. Încă o mlaştină puturoasă creată de jidani, adeseori cu ajutorul gloţii sale înşelate de sperietori din pai.

De aceea să nu credeţi cărţilor despre mitologia noastră pe care le citiţi. Să nu credeţi în ceea ce ei spun despre Europa nostră Păgână. Să nu credeţi în nimic din ceea ce ei spun! Cel mai important e să nu-ţi construieşti personalitatea şi mintea ta, sistemul tău de credinţe si riturile tale, pe ceea ce spun aceşti Iudeo-Creştini despre mitologia noastră!

Despre asta va fi cu mult mai mult aici, pe ancestralcult.com. Noi vă vom arăta adevărata faţă a strămoşilor noştri şi rădăcinile sale – Vechiul Cult al Ursului din Europa!

Eu deseori îl salut pe Ôðinn la sfârşitul postărilor mele şi n-o fac asta pentru că el este „adevăratul Dumnezeu”, un Iehova Păgân sau ceva de genul asta, ci pentru că el este Zeul înţelepciunii, inspiraţiei, furiei şi al spiritului nostru. El este forţa care mă face să scriu aceste posturi. Deci, din nou: Hailar WôðanaR!

 

 

Tradus de TewdwaR Leukessøn-Lazarius.

Spiriduşii Păzitori

Textul original de Varg Vikernes

Mulţi cred că conceptul îngerilor şi a îngerilor păzitori este un concept Creştin, dar asta-i departe de adevăr. Chiar şi termenul de înger provine din Greaca Veche şi înseamnă „mesager”. Îngerii erau mesagerii zeilor asemenea spiriduşilor Scandinavi ce erau descrişi la fel. Eu am să fiu într-atît de îndrăzneţ încît am să susţin că îngerul este cuvîntul Grec pentru spiriduşul păzitor.

Spiriduşul păzitor era numit în Vechea Scandinavie fylgja(„însoţitor”, „spirit păzitor”). Ăsta era un spirit ce te urmărea oriunde nu te-ai duce, dînd la o parte toate obstacolele din calea ta, ajutîndu-te să-ţi gaseşti calea şi să nu te pierzi, protejîndu-te de răni şi moarte, de consumarea mîncărurilor otrăvitoare şi apă necurată, de prădători primejdioşi şi aşa mai departe. Ăsta era al tău personal spiriduş păzitor. Cineva chiar susţinea că fylgja umbla înaintea ta ca să te prevină de orice trapă şi rău care ar fi putut să ţi se întîmple. Atunci ei, cînd erau văzuţi umblînd înaintea ta, erau numiţi vardøger(„paznic„, „păzitor„).

Clar că imaginea unui frumos spiriduş păzitor(întotdeauna feminin) care te urmăreşte şi te păzeşte este destul de romantică şi cam copliărească, dar idea provine din credinţa în hamingja; filgja ta fiind de fapt doar forma antropomorfizată a hamingjei. Asta mai explică şi faptul că hamingja este tradusă întotdeauna cu înţelesul de filgja. Doar Onoarea ta te poate salva de bolile acestei lumi, nu doar în sens direct, dar şi cu sensul că Onoarea îţi va asigura supravieţuirea ta spirituală şi imortalitatea, indiferent ce s-ar întîmpla corpului(formei) tău fizic. Nimic nu poate să dăuneze unui spirit Nobil! Nu-i moarte, nici durere nu-i. Poate s-o facă doar un comportament ruşinos, pentru că asta scade din Onoarea omului. Doar Onoarea are însemnătate în eternitate.

Ângsälvor(„Spiriduşi de Cîmp”), de Nils Blommer(1850):

Cînd duşmanii noştri ne atacă cu minciuni şi zvonuri false, ei ne atacă Onoarea noastră, întrucît ei au înţeles că asta-i calea de a nimici Europa; ei falsifică totul ce este al nostru şi răspîndesc doar minciuni despre strămoşii noştri. Vechiul European fiind capabil, bine îngrijit, curat, puternic, viteaz, inteligent, priceput şi onorabil, ei îl arată ca pe un incapabil, pe jumătate gol, porcos, slab, laş, imbecil, necinstit şi stupid sălbatic. Totul ce este European este scuipat şi batjocorit, furat sau arătat într-o lumină greşită, arătat într-o negură Iudaică.

Totuşi este un lucru bun în privinţa luminii: îţi trebuie doar o singură lumniniţă ca să izgoneşti întunericul şi nici chiar tot întunericul din lume nu va putea să stingă această luminiţă. Doamnelor şi domnilor, întoarceţi înapoi spiriduşii voştri, ai voştri însoţitori ce vă vor lumina calea în această lume şi să nu vă temeţi niciodată să mergeţi prin întunericul Iudeo-Creştin drept înainte şi să izgoniţi acest întuneric aşa cum numai voi puteţi: teferi şi cu mîndrie! Trăiască Spiriduşii! Cinste şi Glorie!

Tradus de TewdwaR Leukessøn-Lazarius.

Lumina Divină

Textul original de Varg Vikernes

Se credea că copacii şi plantele medicale erau de asemenea în stăpînirea divinului; şi ele adăposteau spirite/zei. Þôrr se afla în stejar, Ôðinn în frasin, Sunna(Soarele) în măr etc. Apoi se credea că ei locuiesc deja în cîţiva copaci diferiţi; ca exemplu Sunna(în MYFAROG ea este numită cu numele ei mai vechi masculin Sowilus [=Helios, = Sol, =Khors/Porevit, =Brigandu]);

Din MYFAROG:

„Templul [lui Sowilus] este construit împrejurul sau lîngă copacul închinat lui Sowilus, ca de exemplu salcîmul (acacia), portocalul (citrus sinesis), mestecănul (betula), fagul (fagus sylvatica), stejarul (quercus), mărul (malus sylvestris), alunul (corylus avellana), laurul (laurus nobilis), pinul (pinus pinea), plopul (populus), merişor de munte (sorbus aucuparia) sau lămîiul (citrus limon). “

Spiritele/zeii erau într-atît de importanţi pentru proprietăţile acestor plante încît vrăjitorii antici cînd le tăiau în poţiuni, foloseau în acest scop doar cuţite speciale sau secere sacre, ştiute mai bine ca secure de aur ale druizilor, iar în Scandinavia ştiute pentru cioplirile runice a cuvîntului linalaukaz(„veşminte albe de in pentru pajiştea de flori”), sugerînd că plantele erau culese(din cîte ştim şi de druizi) în veşminte albe de in de pe pajişte, pentru a fi siguri că ele nu sunt lipsite de puterea lor magică prin contactul cu solul sau orice altceva murdar.

Acum, careva din spirite sunt slabe, careva mai tari, dar ele toate vin de la Soare; toată viaţa de pe Pămînt este „cauzată” sau menţinută de Soare! Deci cui i s-a acordat o viaţă de la Soare i s-a acordat şi un spirit de un anumit fel, o scînteie din Soare. O părticică de Soare pe Pămînt. Căldură. Lumină. Da; lumină

Asta poate să sune fantastic, dar asta-i ceea ce într-adevăr se întîmplă în viaţa reală; lumina caldă a Soarelui este cauza directă a oricărei vieţi pe Pămînt, indiferent de credem noi sau nu despre asta ca fiind spirite. Cu timpul lumina se schimbă întrucît este alimentată de încă mai multă lumină de pe Soare. Chiar atunci cînd într-un adînc întuneric ardeţi lemnul în căminul din casa voastră de piatră, asta încă mai este acea lumină de pe Soare, fiindcă şi copacii îşi au lumina lor de pe Soare. Totul pe această planetă o are.

Ei, poate că nu chiar totul, penru că noi într-adevăr în acest context suntem influienţaţi nu numai de Soarele nostru, ci şi de alte stele(alte Soare) şi de reflecţia altor obiecte cereşti a luminii Stelare/Solare, ca de exemplu Mercur (Loki), Venera (Freyr), Luna (Mâni), Marte (Tyr), Jupiter (Þôrr), Saturn (Heimdallr), Uran (Ôðinn), Neptun (Njörðr) şi chiar Pluton (Hel). Clar că şi de lumina reflectată de planeta noastră proprie – Pămînt (Jörð).

Copaci şi alte plante sunt de asemenea formate de aceeaşi lumină. Probabil că ei ştiau sau pur şi simplu credeau că careva copaci şi plante puteau să primească şi să păstreze lumina (şi căldura) din una sau mai multe surse cereşti de lumină. De exemplu stejarul primeşte puterea lui Þôrr ( şi Baldr, şi Sunna…). Din cauza asta ei devin forma a acestor zeităţi sau spirite, atributurile lor.

Cele mai importante zeităţi ale strămoşilor noştri nu erau, precum azi mulţi cred, Ôðinn sau Þôrr, ci Soarele şi Luna. Chiar şi în Epoca Vikingilor, Soarele şi Luna au rămas cele mai importante zeităţi – deşi în fundal; asemenea Regelui şi Reginei supraveghindu-şi curtea. Ei erau cele mai importante surse de lumină. Soarele în timpul zilei, Luna în timpul nopţii. Cultul Soarelui era legat de munţi, iar cultul Lunii de surse sacre ce reflectau lumina Lunii. Cele mai răspîndite denumiri din Norvegia dovedesc acelaşi lucru şi aceste denumiri sunt întotdeauna împreună; Soarele şi Luna. Ca de exemplu Solberg(„Muntele Soarelui”) şi Skadvin(„Pajiştea lui Skaði”) sau Skadvatn(„Lacul lui Skaði”), întotdeauna localizate aproape una de alta. Chiar şi întreagă peninsulă Scandinavă este numită după zeiţa Lunii şi a vînătorii Skaði(în original zeul numit Skanþe); Skanþinawio („Pămîntul lui Skaði dincolo de Mare” sau „Insulele lui Skaði”).

Lumina influienţează nu numai corpurile noastre fizice, ci şi a noastre minţi. Atunci panteonul European ar putea fi atent cercetat şi clasificat într-o listă de influenţe divine (a luminii) asupra minţii omului. Comportamentul şi sîngele(=compoziţia genetică) ne permit nouă să primim mai mult sau mai puţină lumină de la diferite zeităţi pentru a întări în noi într-o măsură mai mare sau mai mică o zeitate sau alta.

De aceea pretenţia mea este că azi noi suferim de poluarea de lumina din oraşe şi faptul că noi vedem din casele noastre mai puţină lumină divină decît vedeau în trecut cînd şedeau împrejurul rugurilor sale sub cerul înstelat ( da, ei dormeau înăuntrul corturilor, dar majoritatea timpului totuşi petreceau afară). Noi eşuăm să întărim zeităţile în noi din simpla cauză că trăim în oraşe şi clădiri. Posibil că omul era să fie mai bun, mai divin, de ar fi fost trăit ca strămoşii săi. Spiritele noastre nu mai sunt hrănite de zei, ci de lumină electrică, lumină de neon şi cuptoare electrice. Substituţii a luminii solare create artificial. Sau dacă insistaţi că majoritatea energiei electrice de asemenea provine cel puţin indirect de la lumina solară, atunci cel puţin de la surse de lumină şi căldură absolut diferite, cu efecte necunoscute asupra spiritului şi minţii omului. Dacă lumina solară reflectată de o planetă se schimbă destul pentru a deveni o zeitete aparte, atunci ce zeitate ar fi lumina neonului electric? Cum ne influenţează, şi cum ne schimbă?

Asta va fi o soartă rea pentru noi dacă nu o vom schimba, fiindcă noi suntem naturali, iar vieţile noastre nu. Hail Sowilus! Hail Mano!

 

Tradus de TewdwaR Leukessøn-Lazarius.