Umbre printre Ruine

Textul original de Varg Vikernes

Toate zeităţile noastre sunt tratate pe nedrept de către Creştini care scriu sau au scris despre mitologia noastră şi religia Păgână. Uneori din intenţii bolnave, dar de cele mai multe ori din cauza că Creştinii pur şi simplu nu le înţeleg ce sunt, ce reprezintă ele sau măcar care este scopul lor. Ei numesc Freyja – zeiţa noastră a iubirii şi sănătaţii tinereşti – o „curvă” pentru că ei nu înţeleg că ea nu are mulţi amanţi, ea este doar o personificare a rolului de soţie. Să o numeşti o curvă nu este mai puţin prostesc decât să numeşti „Soţia” o curvă. Da, nevestele dorm cu mulţi bărbaţi diferiţi (soţii lor), dar fiecare nevastă doarme doar cu soţul ei – de aceea ele nu sunt curve.

Probabil că cazul cel mai rău în acest context nu este cu Freyja, ci cu săracul Loki, pe care Creştinii l-au identificat ca „diavol” în mitologia scandinavă. E şi normal că aceşti creştini nu erau şi încă nu mai sunt în stare să înţeleagă că alte religii sunt de fapt alte religii şi nu doar nişte copii sărăcăcioase şi iluzorice al propriului măreţ cult Iudaic. Nu există nici un „diavol” în Păgânism, şi de ce ar fi avut noi nevoie de el?

Ziua, de Arbo.

Noaptea, de Arbo.

Ori de câte ori un Creştin scrie despre Păgânismul nostru, noi vedem asta. Loki devine diavol, iar copiii lui diferiţi demoni. Hel devine un loc de pedeapsă şi condamnare veşnică pentru păcatele săvârşite în viaţă. Âsgarðr devine un Paradis Ceresc. Valhöll devine un Paradis prostesc pentru aceşti barbari şi războinici păgâni primitivi. Spiriduşii de lumină devin îngeri (deşi, pot să adaug că îngerii [din greacă „mesager”] sunt, de fapt, de asemenea un lucru păgân; ei au fost mesagerii zeilor). Spiriduşii de întuneric devin nişte drăcuşori. Baldr devine Isus Hristos. Şi aşa mai departe.

Creştinii orbiţi de studiile biblice şi alte filtre Iudaice devin complet incapabili de a vedea sau înţelege orice aspect al religiei Păgâne!

Ca Păgân ştiu că Freyja este un nume pentru anumite femei. Chiar şi astăzi folosim numele ei ca un titlu pentru femeile căsătorite, atât în Scandinavia (Frue) cât şi în Germania (Frau), de asemenea şi pentru femeile necăsătorite şi fecioare (Frøken şi Fräulein respectiv). Ea este o femeie Europeană sănătoasă, frumoasă, blondă, cu ochi albaştri, înţeleaptă şi iubitore – personificată ca suma a toată frumuseţea şi sănătatea acestor femei: Freyja!

Pentru cititor(ul) (Englez): în limba engleză poreclele pentru Freyja şi Freyr în schimb au devenit folosite ca titluri, Lady din Engleza Veche hlæfdige („frământător de aluat”, „brutar de pâine”) şi Lord din Engleza Veche hlâford („supraveghetor de pâine”) . În Scandinavă aceste porecle sunt hleifdeigja şi hleifvörðr respectiv, dar cum am precizat mai sus, s-a ajuns în schimb să se folosească numele lor reale ca titluri, dar numai pentru femei. Bărbaţii (liberi) Scandinavi sunt în schinb numiţi Herrer (sing. Herre): „ostaşi”, „războinici”. Dacă traduci „Lord” în Scandinavă totuşi vei primi „Herre”.

Venus (Freyja) de Botticelli.

Naşterea lui Venus(Freyja), de Bouguereau.

Ca Păgân eu încă mai ştiu că Loki este antropomorfizarea fulgerului ceresc.

Scandinava Modernă: Loke

Scandinava Veche: Loki

Proto-Nordica: * Lukan

Indo-europeana: * Leuke

Numele provine de la rădăcina PIE * luk– ceea ce înseamnă pur şi simplu „fulger”.

(* Pentru nume reconstruite, bazate pe ceea ce se ştie astăzi despre aceste limbi.)

Când mitologia noastră spune despre cum el taie părul zeiţei Sif şi din cauza asta este urmărit de Þôrr, un Creştin va crede că el este un om rău, dar eu ştiu că el este zeul focului (focul fiind înmânat omului de zei prin intermediul fulgerului), folosit în tehnica agricolă “slash & burn” (norv. svibruk) – „taie şi arde”, cînd dădeau focul recoltei pentru a fertiliza solul. După ce el a făcut asta, Sif, zeiţa recoltei, îşi creştea părul încă mai frumos şi mai auriu, în alte cuvinte recoltă. Şi nu este deloc surprinzător că dwarfii/piticii/spiriduşii de întuneric i-au dat puterea solului. Când ştim că Loki este fulgerul şi Þôrr zeul tunetului, mai înţelegem de ce el mereu îl urmăreşte pe Loki, cînd vezi un fulger în cer poţi fi sigur că în scurt timp după asta vei auzi tunetul. Deci, tunetul urmăreşte fulgerul.

În Völuspâ, strofa 17 şi 18, aflăm că trei zei au dat viaţă unor bucăţi de lemn. Bineînţeles că acest lucru a fost interpretat de către Creştini ignoranţi ca fiind „mitul creaţiei” din Scandinavia, dar asta nu este aşa. Strofele vorbesc despre cum zeii (adică actori înfăţişând zeii) învie simbolic bărbaţii şi femeile care joacă rolul spiritelor de Iarnă la începutul Ragnarökului (ajunul Anului Nou). În această luptă simbolică actorii a spiritelor de Iarnă, cunoscuţi nouă şi ca Fenrir, sunt îmbrăcaţi (specialmente) în piei de lup, apoi ei sunt învinşi atunci când zeii (doar actori înfăţişând zeii!) rup de pe ei pieile de animale şi apoi le calcă în picioare – este descris în mitologie ca zeul Vîðarr plasînd cizma în gură lupului Fenrir şi trăsnindu-l într-o parte. După asta actorii înfăţişând spiritele de Iarnă se prefac că sunt morţi şi sunt duşi de către zei către copacul de sacrificiu, unde atârnă hainele lor omeneşti. Acolo lor le sunt date băuturi calde şi mâncare – şi ei îşi îmbracă din nou hainele sale (forţa lor vitală!) – de Ôðinn, Hlôðurr (= Þôrr) şi Hoenir (= Freyr).

Ragnarök este un eveniment anual, care încă îl mai sărbătorim fiecare an, şi chiar o facem într-un mod foarte asemănător: aprindem focuri şi ne străduim să facem cât mai mult zgomot, pe cât suntem în stare. Acest lucru se făcea pentru a speria spiritele de Iarnă, pentru ca Vara să poată reveni, aprinzînd ruguri şi torţe, dând foc la roţi şi lăsându-le să se rostogolească în jos pe dealuri, cu scântei peste tot şi aşa mai departe. Astăzi de asemenea folosim focuri de artificii (dar deja la nici un bun).

Zeităţile sunt ucise, dar se întorc în fiecare an, aşa cum au făcut întotdeauna, aşa că asta nu-i mare lucru. Asta-i ceea ce Creştinii nu reuşesc să înţeleagă: renaştere, reîncarnare. Ceea ce pe lîngă toate e şi hazliu, considerînd faptul că „salvatorul” lor fals este presupus a se fi întors de la moarte.

Nu există nici un mit creaţionist în Scandinavia! Scandinavii Creştini într-adevăr doreau asta, pentru că ei aveau această încredere că fiecare religie avansată trebuie să aibă un mit al creaţiei, şi ei – la urma urmei – doreau ca strămoşii lor să fie avansaţi, astfel încât ei în desperare deformau şi transformau totul, şi astfel şi-au găsit „mitul creaţiei” în Völuspâ. Dar precum am mai spus aceasta nu este un mit al creaţiei şi în general nu există nici un mit al creaţiei în religia păgână, deoarece viziunea păgână a lumii nu este liniară – cu un început şi un sfârşit. Acesta este în schimb circulară, fără început şi fără sfârşit. Timpul, spaţiul, viaţa şi aşa mai departe, sunt eterne. Chiar şi omului modern necreştin acest lucru îi este greu de înţeles, pentru că noi am fost înşelaţi de prostia asta fără nici o valoare numită „Big Bang”, care este de fapt doar încercarea religiei ştiinţifice de a justifica mitul Iudeo-Creştin al creaţiei . (Următorul articol de soţia mea pe atala.fr va discuta acest subiect, în special, astronomie şi originea vieţii).

Când eu am declarat – arogant precum unii susţin – în prefaţă la cartea mea Sorcery and Religion in Ancient Scandinavia că nu există cărţi bune (cel puţin nu în Engleză, Germană sau Scandinavă) despre mitologia şi religia noastră, într-o oarecare măsură în afară de „Creanga de aur”, de către antropologul Sir James Frazer, ceea ce vreau să spun este că aproape totul ce ştim despre mitologia noastră din aceste cărţi este văzut prin dense filtre Iudeo-Creştine şi interpretat într-o lumină Iudeo-Creştină, este deformat, distorsionat şi de nerecunoscut. Singura alternativă care o avem în această perspectivă lipsită de valoare este perspectiva feministă la fel de lipsită de valoare, care este nu mai puţin jidovă şi nu mai puţin stupidă – şi se pare că singurul lor scop este de a găsi dovezi a „puterii feminine” în Păgânismul nostru. Săraca Freyja şi de asemenea alte zeiţe sunt abuzate din nou şi sunt transformte în nişte „Zeiţe Mume” a unei oribile şi absurde societăţi matriarhale (fără rădăcini în nici un fel de matriarhat real) conduse de femei.

Suntem în pierdere aici. Cărţile despre propria noastră cultură pe care le citim ne umple cu minciuni şi concepţii greşite, ele distorsionează faptele şi transformă păgânismul nostru într-un fel de religie de „lumină Creştină” pentru nihilişti, feministe şi alte persoane duse în eroare. Vedem vechile pajişti cu flori în faţa noastră, dar când alergăm fericiţi spre ele cu braţele deschise, noi ne împiedicăm şi cădem într-o mlaştină puturoasă. Încă o mlaştină puturoasă creată de jidani, adeseori cu ajutorul gloţii sale înşelate de sperietori din pai.

De aceea să nu credeţi cărţilor despre mitologia noastră pe care le citiţi. Să nu credeţi în ceea ce ei spun despre Europa nostră Păgână. Să nu credeţi în nimic din ceea ce ei spun! Cel mai important e să nu-ţi construieşti personalitatea şi mintea ta, sistemul tău de credinţe si riturile tale, pe ceea ce spun aceşti Iudeo-Creştini despre mitologia noastră!

Despre asta va fi cu mult mai mult aici, pe ancestralcult.com. Noi vă vom arăta adevărata faţă a strămoşilor noştri şi rădăcinile sale – Vechiul Cult al Ursului din Europa!

Eu deseori îl salut pe Ôðinn la sfârşitul postărilor mele şi n-o fac asta pentru că el este „adevăratul Dumnezeu”, un Iehova Păgân sau ceva de genul asta, ci pentru că el este Zeul înţelepciunii, inspiraţiei, furiei şi al spiritului nostru. El este forţa care mă face să scriu aceste posturi. Deci, din nou: Hailar WôðanaR!

 

 

Tradus de TewdwaR Leukessøn-Lazarius.