Dansul Sacru

Textul original de Varg Vikernes

 
În primul rând nişte muzică potrivită de fundal pentru acest post.

Dansul Menadelor, de Lenz Cornelis.


Zeităţile şi ettinii din noi sunt influenţaţi, întăriţi sau slabiţi de lumină şi sunete, sau de lipsa acestora, dar şi de mişcare. Mişcările ritmice ajută la crearea armoniei în minte şi este chiar instinctiv utilizat în aceste scopuri spre exemplu de persoanele cu autism, atunci când ele trec limita absorbţiei senzoriale pe care ei o pot primi (aşa cum sa discutat aici). Ca să blocheze şi să scape de haosul senzorial şi să restabilescă echilibrul mental, ei pot să înceapă să se mişte ritmic, ca cum ar fi nişte catatonici. De asemenea asta este folosită instinctiv de către femei în muncă ca o tehnica pentru a calma durerea: atât respiraţia ritmică cât şi mişcarea.

Din istorie cel mai bine ştim de importanţa dansului religios din Grecia antică, unde bacantele şi menadele foloseau dansul pentru a obţine „extazul religios”; pentru a deveni una şi aceeaşi cu divinitatea – Bakkhos (zis şi Dionisos), cunoscut în Scandinavia ca Freyr, în Albion ca Aengus, în Scythia ca Shiebog sau Veles şi în Italia ca Bachus, Dionysos sau Liber. Cu toate că este cunoscut cel mai bine din Grecia antică, totuşi era nu mai puţin răspândit şi în restul Europei, aşa cum ni s-a spus indirect de către toate persecuţiile vrăjitoarelor în Evul Mediu târziu, atunci când femeile erau acuzate de „dansul cu diavolul” şi pentru că dansau pe munţii sacri (păgâni). Nu este surprinzator că divinitatea europeană era prezentată ca „Satana” şi aceste femei europene erau torturate, întemniţate şi executate de cripto-evrei care la acea vreme dominau complet Biserica (după cum este sugerat şi aici), şi de către lacheii lor creştini.

Dăruire lui Bacchus;

A_Dedication_to_Bacchus

 

Astăzi încă mai face lucruri similare în acelaşi scop (pentru că avem nevoie de asta), şi probabil că nu mai puţin frecvent, cu toate că s-ar putea să nu gândim activ la asta în acest fel; spre exemplu noi întotdeauna mărşăluim sau alergăm ritmic cu muzică în urechi, ridicăm ritmic greutăţile, adeseori sub ritmul muzicii. Şi desigur că unii dintre noi de asemenea dansează, clar că sub sunetul muzicii. În mod natural facem oricare mişcare ritmică, dar dansul este mijlocul de care strămoşii noştri ştiau şi î-l foloseau în acest scop: cel mai des o combinaţie de muzică, lumină (sau lipsa acesteia) şi dans ritmic, care implică de multe ori şi respiratia ritmica. Singurul aspect care lipseşte azi, singurul element lipsă, este cel religios-spiritual. Lipseşte divinitatea; ea doar ne priveşte de la distanţă, aşa să zicem, aşteptând şi sperând că va fi lăsat să intre din nou – precum şi ar trebui.

De ce ar trebui să ne întoarcem la dansul sacru? Deoarece europeanul modern se zbate: lui nu-i este acordată nici o direcţie, nici un punct de sprijin, nici o cale de demnitate, pentru că el trăieşte într-o lume nu numai anti-naturală, dar în primul şi în primul rând într-o lume anti-europeană. Zeităţile noastre (şi ceea pentru ce ei stau) sunt suprimate în mod activ de această lume modernă dominată de evrei, sunt violate, ucise şi scuipate în fiecare zi în mass-media, în sistemul şcolar, în publicităţi, în divertisment, în artă şi pretutindeni. Numai ettinilor li se permite să prospere, numai puterea ettină este cultivată, pretutindeni, inclusiv şi în sub-cultura rave care este plină de droguri, în dansul hiper-sexualizat ale corciturilor vedete de muzică pop, în cerebral-mortalele pocnituri de capuri ale sub-culturii nihiliste de death- şi black- metal şi aşa mai departe. Ei au luat dansul religios-spiritual şi îl folosesc pentru a răspândi otrava evreiască în mintea tinerilor noştri.

Dansul ar trebui să fie ceva ce am folosi în mod activ pentru a deveni mai buni. Ar trebui să mărşăluim sau să alergăm nu numai pentru a îmbunătăţi rezistenţa şi sănătatea noastră generală; ar trebui să ridicăm greutaţi (sau mai degrabă să muncim din greu) nu numai pentru a deveni mai puternici, ar trebui să dansăm la sărbători nu numai pentru că asta ar putea fi vesel sau ar putea să ne îmbogăţească social. Noi de asemenea ar trebui să avem întotdeauna divinul în gânduri, precum şi îmbunătăţire a spiritului.

Dansul erotic, atunci când un tânăr şi o tânără dansau împreună, era de asemenea un dans religios-spiritual; scopul era ca tinerii bărbaţi şi tinerele femei să afle dacă erau sau nu o bună pereche. Era oare o compatibilitate fizică şi o legătură chimică între ei? Procesul dansului împerecheat trebuia să le ajute să afle asta, în acest fel ei nu trebuiau să se culce cu toţi dimprejur cum fac acum tinerii bărbaţi şi femei zăpăcite, ca să afle dacă se potrivesc unul cu altul sau nu. Dansul erotic-religios le permitea să afle asta, fără a fi nevoie să se murdărească.

Ängsälvor, de Nild Blommér (1850).

 

Dansul este o chestiune religios-spirituală. Creştinii sunt impuşi să staie aşezaţi în „cripto-sinagogile” (bisericile) sale şi se cânte doar cântece evreieşti pentru a copleşi în continuare spiritele lor păgâne pentru a-i lipsi de legătura cu sine înşişi şi de propria lor natură. Iudeo-creştinii au etichetat orice dans ca „satanic”, nu în ultimul rând din cauza Renaşterii, când au văzut că Europa era pe cale să se trezească din psihoza iudaică. Mai târziu, atunci când nu au reuşit să suprime trezirea spiritului european au încercat de asemenea – precum au făcut mai înainte cu toate sărbătorile păgâne, atunci când ei nu au reuşit să le suprime – să fure dansul sacru, să-l pervertesacă şi să-l distrugă, ceea ce au reuşit doar parţial.

Vrăjile zeităţilor sunt complete cu lumina, muzica şi dansul strămoşilor noştri. Întoarce vrăjile zeilor şi zeiţelor noastre şi reînvie spiritul european! Devii un adevărat european, în sânge şi în spirit! Hailar WôðanaR!

Hâvamâl 159

“Þat kann ek it fjögurtánda:
ef ek skal fyrða liði
telja tíva fyrir,
ása ok alfa
ek kann allra skil;
fár kann ósnotr svá.”

(„Al paisprezecelea [cânt] eu ştiu:
dacă-mi va trebui a-i deschide
taine despre lumina cerească [zeii]
neamului de oameni,
Ştiu totul eu
despre zei şi spiriduşi
de care un prost nu poate şti.”)

 

Femeile din Amfiss.

 

Un Dans Piric.

A_Pyrrhic_Dance