Despre sclavie

Textul original de Varg Vikernes.

Întâi de toate, aş vrea să subliniez că sunt împotriva tuturor formelor de sclavie. Chiar şi formele de „sclavie uşoară” găsite în antica Europă de nord, unde „sclavii” erau un fel de arendaşi. Cred că este greşit să înrobeşti în orice fel vreun om, fie cu forţa, sau printr-un sistem bancar corupt. Nu aş vrea să deţin sau să beneficiez de serviciul sclaviei, eu însumi, pentru orice în lume. Mai degrabă mi-aş curăţa propria dezordine şi mi-aş face singur propria muncă anostă.

Acestea fiind spuse, sclavia de astăzi este folosită pentru a subjuga omul european. Prin mijloace necinstite, suntem făcuţi să credem că Europa a avut o oribilă istorie a sclaviei, că ar trebui să ne simţim cu toţii vinovaţi şi de asemenea să ne fie ruşine de ce au făcut strămoşii noştrii. Această „vină a albilor” este instalată prin minciuni masive, convingătoare şi injuste.

Aici sunt nişte DATE cu privire la istoria sclaviei în lumea noastră :

1) Toate popoarele de pe această planetă au avut sclavi într-un anumit punct din istorie. Unele cazuri erau mai grave decât altele, şi popoarele europene erau printre cele mai îngăduitoare în acest context.

2) Majoritatea navelor şi pieţelor de sclavi nu erau deţinute de oameni cu descedenţă europeană. Şi majoritatea clienţilor nu aveau descendenţă europeană.

3) Navele care traficau sclavi din Africa în Americi cumpărau oameni care erau deja sclavi. Erau deja înrobiţi de către indivizi cu altă origine (arabi şi alţi africani, în majoritatea timpului), care doar îi vindeau altor comercianţi de sclavi.

4) Musulmanii (turci, arabi şi berberi) operând din Marea Mediterană, au subjugat aproximativ un milion şi jumătate de europeni numai între secolele XVI şi XVIII. Ei au navigat coastele europene chiar până în Islanda, şi au luat deopotrivă femei şi bărbaţi pe post de sclavi.

5) Europenii au fost primii care au oprit sclavia în timpurile moderne. Sclavia în Africa şi lumea arabă încă se continuă. Ambii, africanii şi europenii (în special femeile tinere) sunt înrobiţi chiar şi în ziua de astăzi.

6) Mai puţin de 2% din populaţia europeană in America secolelor XVII, XVIII şi XIX au deţinut vreodată sclavi!

7) Doar 5% din sclavii ajunşi în cele două Americi mergeau către ce se numeşte azi SUA. Restul mergeau în America Latină.

Deci, nu doar că popoarele europene nu ar trebui să se simtă mai rău decât altele, în ceea ce priveşte sclavia, dar ar trebui să se simtă mândre că au fost printre cei mai îngăduitori în acest context ; au fost printre popoarele care şi-au tratat sclavii în cele mai umane moduri, care au deţinut cei mai puţin sclavi şi primii care i-au eliberat.

Dacă cineva încearcă să vă inducă o altă idee, aceea este greşită. Fie din cauză că nu ştiu mai bine (ar putea fii victime ale propagandei mincinoase împrăştiată de inamicii Europei) sau pentru că au o agendă anti-Europeană, şi voiesc a ne disturge cultura, mândria, istoria, puterea, poporul şi valorile. Vina pe care ei încearcă să o răspândească asupra noastră e o parte din campania pe care ei o duc pentru a ne distruge (un exemplu).

Fiţi mândrii, europeni; bărbaţi şi femei! Fiţi mândri de cine sunteţi, şi de cine au fost strămoşii voştri.

Cinste zeităţilor europene! Cinste şi bucurie!

Despre tehnologie şi abilităţi fireşti

Textul original de Varg Vikernes.

Mai întâi, puţină muzică…

În ziua de azi avem nevoie de tehnologie pentru a supravieţui, nu în cele din urmă din cauză că cei care sunt porniţi pe a ne anihila, se înarmează cu toată tehnologia pe care o pot găsi. De asemenea, trebuie să conştientizăm că avem nevoie de tehnologie chiar şi într-o lume ideală. Adică, până şi o suliţă sau un cuţit pentru vânat sunt forme de tehnologie.

Înainte de a continua, vreau să fac diferenţa între tehnologia care este necesară şi deloc nocivă naturii şi omului, şi cea care nu e necesară şi chiar nocivă naturii sau omului. De dragul simplităţii, le voi numi „tehnologie bună” şi „tehnologie proastă”.

O problemă serioasă a tehnologiei proaste este aceea că interferează cu selecţia naturală şi chiar susţine decăderea rasei umane. Omului fără vreo abilitate firească i se dă dintr-o dată oportunitatea să trăiască, dar nu numai atât, ci să trăiască pe seama celor mai buni ca el.

De exemplu, vânătorul nu mai are nevoie de pricepere sau curaj, şi poate vâna orice animal de la o distanţă şi o locaţie sigură, cu o armă de foc,  de la 2 km distanţă. De fapt, agricultura industrială chiar scoate din uz vânătoarea şi îi îndepărtează omului atât de multe elemente din procesul natural (chiar şi procedeul de hrănire) încât a pierdut complet toate conexiunile normale şi sănătoase cu natura – şi omul fără de astfel de conexiuni, va distruge toate elementele naturale.

În mare parte, tehnologia proastă distruge omenirea, iar omul care a fost odată creativ, iscusit, curajos, sănătos şi zdravăn, va fi schimbat încet dar sigur, într-o creatură teribilă şi  inumană, suferind de tot felul de boli- fizice şi psihice. Ce se va întâmpla în punctul în care omenirea va fi atât de degenerată încât nu va mai putea să susţină nici societatea de înaltă tehnologie pe care a creat-o? Da, în cele din urmă omul va deveni atât de imoral încât nu va mai fi capabil nici să schimbe un bec, sau măcar să înţeleagă că are de făcut asta.

 

Supravieţuitori?

survivors

În mare parte, această tehnologie proastă distruge şi mediul de care omul are nevoie ca să trăiască. Pădurile  care odinioară erau pline de verdeaţă şi animale, au fost transformate în câmpuri care produc plante modificate genetic, toate fiind deţinute de o mică elită coruptă, crudă, cinică, lacomă şi mincinoasă. Lacurile şi oceanele care abundau de viaţă s-au transformat în gropi de gunoi pentru resturi şi deşeuri toxice. Oraşele cresc accelerând decăderea omenirii şi mai departe. Tehnologia proastă este aclamată, ca fiind ultima soluţie a problemelor creată de ea insăşi, şi nu pare să aibă altă soluţie înafară de dezastru.

Lumea care depinde de tehnologie devine totodată foarte vulnerabilă capriciilor naturii : furtuni solare, cutremure, erupţii vulcanice, şi de asemenea, vremea nefavorabilă, o pot distruge.  Aşadar, chiar dacă niciodată nu vom rămâne fără energia necesară pentru a susţine lumea modernă,  dacă omul nu are timp de pierdut pentru a susţine lumea în care trăieşte, aceasta va decădea la un moment dat.

Un om se poate întreba : cum ar putea o specie inteligentă să se plaseze singură în situaţia în care se va autodistruge? E doar o chestiune de timp până se va întâmpla, şi se poate întâmpla în atât de multe moduri!

Până când acea zi va veni, când tehnologia modernă avansată se va prăbuşi, eu voi folosi tehnologia proastă pentru a o promova visul unei vieţi simple, a vieţii într-o societate a „tehnologiei bune”, care cultivează omul sănătos ce trăieşte în comuniune cu natura şi devine o parte a acesteia. Când ziua va veni, eu voi fi gata să trăiesc fără a depinde de tehnologia proastă, pentru supravieţuirea propriei mele familii, şi la fel vor face mulţi alţii.

Decăderea tehnologiei proaste nu va fi un dezastru pentru „specia umană” totuşi, dar va fi o problemă pentru cei care nu au avut iscusinţa să scape de această capcană – ceva ce ar fi putut foarte uşor să facă dacă s-ar fi întors la o viaţă simplă. Specia umană va profita de fapt, de acest „dezastru”, în timp ce va fi purificată şi acele „celule cancerigene” vor dispărea. Ambele, Mama Natură şi specia umană vor fi întinerite de aşa un „dezastru”. Mama Natură va lua înapoi ce i-a fost furat de către omul „civilizat”. Pământul va musti dinnou de viaţă şi va deveni dinnou verde.  Timpul va şterge rămăşiţele lumii tehnologiei proaste iar specia umană va intra într-o (nouă?) lungă perioadă în care tehnologia proastă nu va mai fi văzută ca un lucru bun. Poate că reguli universale vor fi create, şi respectate, pentru a asigura un timp îndelungat înainte ca altă formă de tehnologie rea va fi dinnou inventată : înainte ca omul să intre (încă o dată?) într-o perioadă de declin…

Supravieţuitori!

1_7

Câteodată se spune că „nimic nu e nou, doar că a fost uitat”, şi poate că unele lucruri au fost uitate intenţionat, tocmai pentru că unii au fost destul de chibzuiţi să înţeleagă faptul că tehnologia nu este bună.

 

O viaţă mai simplă.

 

7 Exemple de „tehnologie bună” :

Vase de ceramică

Haine făcute din materiale naturale şi blană

Lupe din quartz (nu ştiaţi că aveau aşa ceva în Epoca de Piatră, nu-i aşa? Le foloseau pentru a face focul mai repede)

Corturi

Instrumente muzicale acustice

Lumânări de ceară

7 Exemple de „tehnologie proastă” :

Maşini

Avioane

Agricultura industrială ( şi de fapt, agricultura insăşi…stilul de viaţă vânător-adunător este superior celui agricultural în toate modurile)

Arme de foc

Drumuri pavate

Medicina modernă

Electricitatea (de fapt: tot ce are nevoie de electricitate pentru a funcţiona).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Culturi ale fertilităţii, partea I

 

Textul original de Varg Vikernes.

Savanţii şi cei nespecializaţi par să se gândească la religia pre-creştină ca fiind un fel de cult al fertilităţii, şi totul este interpretat în aceeaşi lumină, de parcă fertilitatea ar fi singurul lucru de care oamenii de atunci se îngrijeau. Astfel, toate simbolurile feminine sunt văzute ca „simboluri ale fertilităţii”, şi chiar femeile însele, sunt portretizate ca fiind simboluri ale fertilităţii.

V-aţi putea pune o întrebare care ar sfărâma toate ipotezele şi teoriile de acest gen : „Era fertilitatea o problemă a Europei antice?”. Ei bine, de ce ar fi? Aproape toate problemele legate de fertilitate în ziua de azi sunt conectate cu stilul de viaţă modern şi tipului de poluare pe care nu îl aveau atunci. Singura problemă legată de feritilitate pe care ar fi putut-o avea, şi pe care o avem şi astăzi, este amestecarea raselor (făcând hibridul masculin hipersexual- pentru a compensa lipsa lui de fertilitate, va căuta să împerecheze de mai multe ori).

Totuşi, chiar şi atunci când proto-europenii (homo-neanderthalensis) s-au suprapus prima data cu proto-africanii (homo sapiens), probabil în timpul Epocii de Gheaţă, când unii proto-europeni au mers să trăiască în Africa de nord şi de est, fertilitatea constituia cu greu o adevărată problemă. Progenitura masculină (dar nu şi cea feminină) al acestui fel de mixturi este de multe ori infertilă şi incapabilă să procreeze, dar nu exista o rată ridicată de suprapunere a raselor, şi s-au amestecat doar izolat, însemnând că oricum aproape toţi erau bărbaţii proto-europeni, fără probleme de feritilitate, chiar şi femelele hibride (că veni vorba, cunoscute astăzi ca şi „Cro-Magnon”) încă erau fertili.

Când triburile acestea s-au întors în Europa, puţin schimbate, principalul şi cel mai sever efect al acestei întoarceri (în contextul fertilităţii) o constituia rata supravieţuirii femeii insărcinate. Lăsând o femeie însărcinată nu era o problemă, cum se întâmplă şi în zilele noastre, dar provocarea era pentru femeie, aceea de a supravieţui sarcinii, şi nu în cele din urmă, a da naştere acelui copil, dar când există şi un amestec al rasei, aceasta de multe ori devenea o provocare.

Femeile au şolduri proiectate să dea naştere unui copil identic rasial cu ele, şi dacă un bărbat de altă rasă o lasă însărcinată şi pruncul moşteneşte craniul acestuia (şi statistic, se va întâmpla aşa, în 50% din cazuri), atunci femeia va avea o problemă majoră în a da naştere acelui copil.

Astăzi vedem că atunci când femeile africane se căsătoresc cu bărbaţi europeni, au atât de multe probleme cu sarcina, încât doctorii vor aproape automat să realizeze operaţia cezariană, pentru a asigura supravieţuirea mamei şi a copilului. A da naştere este la fel de dificil ca a încerca să înghesui un craniu imens de altă rasă prin şoldurile tale, ceea ce nu numai că măreşte şansele de deces ale pruncului, dar şi leziuni craniene ale acestuia.

Când Sigmund Freud a dezvoltat teoria lui absurdă ignorantă, şi iluzorie cu privire la „dorinţa incestuoasă” a femeilor faţă de tatăl lor, nu a reuşit să înţeleagă că ele nu sunt atrase de tatăl lor, dar sunt atrase de bărbaţi care arată ca tatăl lor din cauză că atunci când vor avea un copil, şansele ca acesta să supravieţuiască sunt mult mai mari: dacă partenerul ei arată ca tatăl ei, şansele ca acel copil să aibă un craniu potrivit pentru şoldurile ei sunt foarte mari.

Când amestecarea a început, diferenţele dintre proto-europeni şi proto-africani erau destul de mari, şi foarte puţini dintre copiii hibrizi şi mamele lor au supravieţuit naşterii. Cei care au supravieţuit sunt cei care au moştenit craniile mai mici ale mamelor africane, şi nu acelea mai mari ale europenilor. Desigur, nu este atât de simplu dar există mari şanse să se fi întâmplat astfel. Deci, Cro Magnon-ul, rezultatul direct al acestei mixturi, are un craniu mai mare decât cele regăsite la proto-africani, dar mai mic decât cele găsite la proto-europeni. Ca alţi bine cunoscuţi metişi, Cro Magnon-ul a suferit o serie de probleme precum creşterea anormală, dinţi deformaţi, şi, de multe ori, malformaţii severe la nivelul scheletului.

Din fericire, amestecarea raselor a fost doar trecătoare, şi în timp, frecvenţa şi puterea problemelor cauzate de aceasta au fost diminuate. Genele proto-africane au fost distribuite uniform proto-europenilor care în general, nu se împerecheau cu ei. Totuşi, hibridizarea a schimbat populaţia europeană, şi a cauzat multe efecte adverse, dar fertilitatea nu a fost niciodată o problemă. Cu toate acestea, supravieţuirea sarcinii tot a rămas o provocare serioasă pentru femei,  pentru că noi, chiar şi astăzi suntem în medie, doar 99,7 % europeni (neanderthali).