Religia Europeană versus Ateism

Textul original de Varg Vikernes

 

Lectura despre zeităţile europene trebuie să fie făcută cu o muzică corespunzătoare pe fundal.

Dacă te uiţi la termenul de religie pe Wikipedia, vei găsi această definiţie: „Religia este totalitatea organizată de convingeri, sisteme culturale, şi concepţii despre lume, în cadrul căruia omenirea se referă la supranatural şi la spiritualitate”. Dacă te uiţi la termenul de ateism pe Wikipedia, vei găsi această definiţie: „Ateismul este, într-un sens larg, respingerea credinţei în existenţa zeităţălor. Într-un sens mai restrâns, ateismul este în mod special poziţia ce susţine că nu există zei”. Din aceeaşi sursă, putem citi că, „În credinţa tradiţională, o zeitate este o fiinţă supranaturală, care poate fi considerată sfântă, divină, sau sacră”.

 

Totuşi se pare că definiţia dată de Wikipedia este lipsită de înţelegerea europeană a ceea ce este o zeitate. În Europa o zeitate (adică un zeu sau o zeiţă) a fost pur şi simplu o(rice) forţă ce lucrează pentru a îmbunătăţi ceva. Termenul germanic „god” în sine înseamnă pur şi simplu „good”(„bun”). Preotul scandinav era numit gôði şi preoteasa gyðja (da, ambele cuvinte înseamnă pur şi simplu „bun”). Zeii scandinavi au fost de obicei numiţi æsir («spiritele»), sing. âss, şi bönd („lanţ”, „legat”, „obligaţie”), sing. band, dar de asemenea au mai fost numiţi şi gôðir («zei», adică „forţe binefăcătoare”), sing. gôð. Toţi aceşti termeni spun multe despre aceste zeităţi şi ce strămoşii noştri doreau să spună prin ele.

NB! Aşa cum este explicat în Sorcery and Religion in Ancient Scandinavia, precum şi aici, nu există „două familii” de zei în Scandinavia, æsir şi vanir, ci una singură, dar cei mai frumoşi dintre aceşti zei sunt numiţi vanir („frumos”), sing. vanr.

Forţele primejdioase a căror lucru este de a sfîşia, a răpune, a provoca şi de a pune binele la încercare sunt numite jötnar („foame”, „mari mâncători”), sing. jötunn. Ei nu sunt zei, dar sunt totuşi forţe ale naturii. Totuşi sunt şi ei buni, în sensul că răul dă prilejul binelui a-şi face faptele sale.

 

Zeii din Europa – nu numai din Scandinavia – erau personificaţi de oameni, de cei mai buni dintre strămoşii noştri, atunci când făceu astfel – ei deveneau însuşi zeităţi. Pentru asta erau aleşi cei mai buni dintre bărbaţi la întreceri sportive, astăzi mai bine cunoscute ca Jocurile Olimpice sau Turnee Cavalereşti, iar cele mai bune dintre femei în aceleaşi scopuri erau alese prin participarea în jocuri şi concursuri de frumuseţe. Câştigătorului i se dădea un măr. Sănătatea tinerească, puterea şi frumuseţea erau calităţile necesre pentru aceste zeităţi, şi în felul ăsta zeităţile erau «veşnic tinere» – iar cînd o zeitate pierdea la competiţiile anuale, el sau ea erau înlocuiţi, cu cineva mai puternic, mai capabil şi mai frumos. Astfel zeităţile erau „nemuritoare”. Ele nu mureau, şi rămîneau tinere pentru totdeauna datorită mărului ce se înmîna câştigătorului în fiecare an.

 

Jötnar de asemenea erau întruchipaţi, dar numai în timpul ceremoniilor religioase, şi ei erau ucişi în urma unor astfel de ceremonii, iar după asta actorii erau „reînviaţi”, când zeii îşi duceau «rămăşiţele» la copacul de sacrificiu, unde ei spînzurau hainele lor (adică forţa lor vitală, culoarea şi forma), şi apoi le îmrăcau din nou. Toate aceste lucruri sunt explicate în întregime în Sorcery and Religion in Ancient Scandinavia, şi poate chiar mai bine în (untr-un capitol PDF din) MYFAROG. Spre atenţia dumneavostră – MYFAROG este o joacă, astfel încât cartea are alte caracteristici.

Fiecare om poate şi trebuie să cultive zei şi zeiţe în sine, altfel forţele primejdioase vor prelua asupra voastră-ţi, după cum se explică în Dincolo de Rîul Ifing.

Dacă ne întoarcem la definiţia din Wikipedia a zeităţilor, menţionată la începutul acestui post, devine clar că credinţa Europeană în zeităţi este într-un sens dincolo de definiţia ei din Wikipedia. De asemenea, devine clar că ateismul în raport cu zeităţile europene este de fapt acelaşi nihilism. Dacă zeităţile sunt binele şi moralitatea în om, atunci ateismul este nihilism, o negare şi respingere a binelui şi moralităţii în om.

Un sacrificiu european de animale este o consolidare a binelui în cei care participă la jertfă; animalul este consumat ulterior în mod normal de către oamenii ce întruchipau zeităţile şi neamul său. Ei ştiu de ce se mănâncă animalul dat, poate că pentru inspiraţie, pentru dragoste, pentru răbdare, pentru putere, pentru frumuseţe sau orice altceva. Pentru ceva bun. Nici un sacrificiu n-a fost făcut vreodată unui jötnar! O rugăciune către un zeu, o rugăciune în singurătate, nu este o credinţă într-o fiinţă supranaturală şi că acestă fiinţă te ascultă de undeva; ci este o formă de meditaţie şi reamintire pentru tine însuţi. Să fii bun, să fii înţelept, să fii victorios, să fii capabil, sau orice altceva! Nici o rugăciune n-a fost vreodată adresată unui jötnar! Un templu construit pentru a onora o zeitate este acelaşi lucru; ori de câte ori îl vezi, îl vizitezi sau chiar te gîndeşti la ea, tu întăreşti acea zeitate în tine. Nici un templu n-a fost construit vreodată pentru a onora un jötnar!

 

Religia europeană este pur şi simplu „o formă organizată de cultivare a bunătăţii». Zeităţile, precum şi jötnar sunt forţe ce activează înăuntrul nostru şi în alte locuri ale naturii. Ele nu sunt „fiinţe supranaturale”. Ele sunt fiinţe umane reale (sau mai degrabă au fost…căci din păcate nu le mai întruchipăm), sunt statui reale, idei reale, imagini reale şi simboluri reale, toate influenţîndu-ne direct pe noi şi gîndurile nostre. Ceea ce simţi tu influenţează. Nici un ateu nu poate argumenta asta.

A fi religios nu este ceva de ruşine, atâta timp cât vă aflaţi pe o cale europeană. Pe de altă parte a fi ateu, nu este cu mult mai bine decât a fi un nihilist, respingând toate zeităţile din Europa, precum şi totul pentru ce ele pledează. Fiind un ateu este chiar mai rău decât a fi un creştin, pentru că cel puţin creştinii încă mai apreciază acea bună veche morală Europeană, ce au integrat-o în străina credinţă Iudaică, atunci când jidanii nu a reuşit să distrugă morala europeană în timpul procesului de Creştinare a Europei.

Contorul

Creştinismul: 90% religie europeană, 10% iudaism

Islam: 90% iudaism, 10% religia tribală arabă

Ateismul care respinge zeităţile europene: 100% nihilism

Nihilismul: 100% iudaism

Iudaismul: 100% „satanism” (adică cultivarea activă a jötnar-ilor în om)

Totuşi pentru a fi European în minte şi în spirit, trebuie să urmezi religia Europeană, în orice mod ce ţi se potriveşte. Nu este bine să beai o băutură care este pe 90% apă curată şi «doar» pe 10% otravă curată. De o vei face – îţi vei otrăvi mintea, spiritul şi corpul tău. În schimb, noi toţi trebuie să devenim sau cel puţin să încercăm să devenim zei sau zeiţe, la fel ca strămoşii noştri! Hailar WôðanaR!

Cîteva postări în acestă privinţă:


The Vibrations of the Universe.

De Mysteriis Dom Sathanas.

Divine Light. 

Divine Light II. 

The Key & the Light. 

The Sacred Dance. 

Yggdrasill & the Sacred Wells of Wisdom. 

Tradus de TewdwaR Leukessøn-Lazarius.

Anunțuri

7 gânduri despre „Religia Europeană versus Ateism

  1. Acum ar trebui sa ne gandim cum raspandim mesajul. Chiar daca impartirea unor pliante prin orasele Transnistriei nu pare a fi o metoda sigura si (luand in calcul ca mai nou; satul Varnita face parte din asa zisa „RMN”).
    In general nici nu stiu daca merita efortul de a incerca sa-i trezim pe Transnistreni daca nici macar cei din Chisinau nu prea-si bat capul (dupa cum corect ai remarcat); numai daca sa mergem la casele oamenilor cu sticla de jin ha ha .
    Banuiesc ca numai baietii de pe la facultate ar mai dori sa acorde atentie…
    Scuze pentru nihilismul asta; poate ai tu vreo idee mai constructiva?

    • De fapt în Transnistria mai sunt mici grupe de naţionalişti(înstăriţi) şi aproape toţi erau profesori la lacieul(din Grigoriopol) în care am învăţat, dar şi ei sunt destul de naivi ca să creadă in guvernul de la Chişinău.

      Da, se vede că marionetele transnistrene au devenit într-atît de îndrăzneţe încît îşi permit a înşfăca din teritoriile moldovene din dreapta Nistrului, se pare că doresc să ducă la bun sfîrşit ceea ce au dorit s-o facă la începutul anilor 90 – să înghită iarăşi Moldova ca ea să se dizolve în acest stomac uriaş şi nesăţios sub numele de „Uniunea Euro-Asiatică” şi în felul ăsta Moldova va deveni o uşă deschisă în Europa pentru alte şiroaie de asiatici, de parcă nu sunt destui şi aşa. Şi guvernul Moldovenesc întru-totul îi va ajuta, şi absolut nimic surprinzător în asta nu-i, considerînd faptul că o jumătate acolo sunt „ruşi”, iar altă jumătate sunt oameni de naţionalitate obscură care este cumpărată, controlată şi platită de jidanii din Romania şi EU, şi lucrul care acuma cel mai tare îi interesează şi de care se preocupă este organizarea paradelor a homosexualiştilor în Chişinău, şi în felul ăsta în viziunea lor – promovarea valorilor „Europene”. Şi de unde ai naibii au găsit ei în Moldova homosexuali? Sunt sigur că-s de undeva din alte părţi… Avem nevoie de cît mai multe parade militare şi Nu homosexuale; veşnic ei ceva încurcă…

      În felu ăsta să nu te miri că azi Transnistria e al lor, iar mîine va fi Moldova!

      Nimeni nu e opreşte, de aceea şi fac totul ce doresc. Într-adevăr, numai în Moldova absurditatea şi iraţionalul n-ai limite…

      „numai daca sa mergem la casele oamenilor cu sticla de jin ha ha”

      …sau mai degrabă să mergem pe la casele oamenilor şi să le luăm „sticla cu jin”, sau să le dăm cu această sticla peste cap, poate doar aşa se vor trezi?Totşi puţin probabil, precum arată istoria nici de la asta nu se trezesc. Dacă vor să fie batjocoriţi ca nişte sclavi de a treia mînă… treaba lor! Cum spune un proverb rus(?): „Спасение утопающих – дело самих утопающих”, sau „падающего подтолкни” sau „ухватишсья за падающего – сам упадёш” etc.

      ” poate ai tu vreo idee mai constructiva?”

      Mie în general mi se pare că cuvîntul „constructiv” la Moldovean este inaplicabil 🙂

      • Zisesem de jin, pentru că într-adevăr se pare că societatea moldovenească se potrivește din plin cu distopia celor de la „Planeta Moldova” cu „seliodka” și „vodeara”; precum și ignoranța și indiferența aceasta aproape puerilă de care dau dovadă mai toți conaționalii noștri de pe ambele maluri de Prut.

        Văd că nu prea avem ce face decât să ținem o flacără aprinsă și să speram că cineva din jungla degradării se va apropia de tabăra sau mai bine zis făurăria noastră.
        Apropo, cum stai cu literatura în română? Știu că-s extrem de scumpe cărțile la Chișinău; a mai rămas ceva valoros prin biblioteci de pe vremea când Ion și Doina vizitau malul stâng?

        • O, în privinţa cărţilor eram un absolut obsedat pe timpul cînd trăiam în Chişinău, cumpăram cărţi en masse, fiind asta literatură sau cărţi de artă, şi da ele sunt foarte scumpe aici, eu deseori flămînzeam din cauza asta, pentru că cînd vedeam cărţi care-mi plăceau nu păsa deloc de preţul, iar o astfel de carte putea să coste de la 200 pînă la 500 lei MD. Librăriile vizitam des, chiar se poate de spus că vînam cărţi şi nu întotdeauna reuşeam să găsesc ce-mi trebuie, căci erau şi carţi foarte rare, dar se întîmpla şi să le găsesc şi atnci şi doar atunci lumea se lumina. În mediu, într-o astfel de vizită la librărie cheltuiam 700 – 800 lei. Asta-i una din rarele amintiri pozitive despre Chişinău.

          În una de astfel de raiduri am găsit o carte splendidă după părera mea: „Schimbarea la Faţă a României” de Emil Cioranu. O carte în care am găsit multe idei comune cu ale mele, cu atît mai mult eram surprins(plăcut). Cea mai bună carte a lui Emil Cioranu după părerea mea. Recomand. Cartea mai bine de cumpărat, mai ales că acea care am cumpărat-o nu era aşa de scumpă spre deosebire de alte cărţi din România.

          Alta care mi-a plăcut şi-mi place pînă acum, chiar adeseori o recitesc, este „Măgarul de Aur” de Lucius Apuleius, scriitor pagîn pe lîngă toate. O carte atmosferică, vie şi extrem de interesantă.

          Nu mai vorbesc de Nietzsche: 4 cărţi.

          Ei şi lista spoate de prelungit mai departe şi poate să fie prea lungă. Majoritatea cărţilor totuşi se referă la literatura universală, şi majoritatea în limba română.

          • Foarte bine:) Sunt sigur ca vom avea ce discuta cand voi reveni acasă. Și eu sunt un maniac al cărților, și tot așa nu ma pot opri cand intru într-o librărie. Am acasă o grămadă; pentru că mama mea e absolventă de filologie, a reușit să se „înarmeze” din timp. Multe sunt în rusă. dar am și în română destule. Din antici ultimul titlu pe care l-am citit a fost „Daphnis și Chloe” de Longos – pitoresc și original. Pe Apuleius îl am în bibliotecă dar înca nu l-am citit.
            Vara asta planific să-l citesc pe Dostoievski complet – mi-am cumpărat toată opera. De-asemenea „iliada” și „Odissea” pe care spre rușinea mea încă nu le-am citit , dar am o ediție de la Humanitas din 2012 foarte OK.

            • Ce norocos mai eşti 😉

              Şi spre ruşinea mea, Iliada o citesc deabea acum. O mai căutam şi în original dar se pare că aşa ceva nici nu există 😦 dar tare aş dori s-o citesc în original.
              Da, într-adevăr cărţile de la Humanitas sunt foarte bine îngrijite, eu însumi prefer să cumpăr de la Humanitas, aşa că am şi de Humanitas o poliţă de cărţi 🙂

  2. Pingback: European Religion versus Atheism | Thulean Perspective

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s